Candu îi răspunde lui Dodon: „Șeful statului se ocupă cu vânzarea-cumpărarea, are în cap doar bani, KULIOACE, pungi”
2998
Liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, susține că președintele Igor Dodon nu mai merită luat în seamă, deoarece anume dânsul ar avea în cap doar comerțul, vânzarea-cumpărarea sau „kulioace”. Andrian Candu a făcut această declarație, după ce președintele Igor Dodon a precizat în această dimineață că „Pro Moldova” vrea să destabilizeze situația din R. Moldova și că ar cumpăra deputați.
„Șeful statului se ocupă cu vânzarea-cumpărarea, are comerțul în cap, are doar bani, kulioace, pungi și multe altele. Pe agenda „Pro Moldova” sunt subiecte legate de agenda cetățenilor. Asta am făcut din luna februarie curent, atunci când a apărut grupul parlamentar „Pro Moldova”. În rest, e vorba de insinuări și calomnii din partea președintelui. Sigur că putem să ne tragem de piept prin intermediul declarațiilor, dar noi deja nu-l mai luăm în seamă. Vom depune toate eforturile ca acest președinte oleacă de toate să plece cât mai repede”, a declarat astăzi Candu, în cadrul unui briefing de presă.
De menționat că președintele a acuzat astăzi opoziția, în special „Pro Moldova” și Partidul „ȘOR”, că ar vrea să destabilizeze situația din R. Moldova.
„Mai bine de o săptămână, opoziția din Parlament, partidele oligarhice ale lui Șor, Plahotniuc și Candu, cu participarea benevolă sau inconștientă a Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, blochează banii care trebuie să ajungă la cetățeni. De fapt, astăzi în Parlament avem o „alianță a haosului”, scopul căreia e să blocheze și să destabilizeze situația din țară. Eu înțeleg interesul fiecărui participant al acestei „alianțe a haosului”. Partidele lui Plahotniuc, Șor și Candu au un scop foarte clar – de destabilizare a situației pentru a șantaja președintele și premierul ca să-și rezolve problemele penale. Eu le mai spun odată: niciun fel de discuții cu bandiții. Puteți să cumpărați deputați în dreapta și în stânga, dar noi, președintele și prim-ministrul, nu mergem la discuții cu voi”, a precizat Dodon în această dimineață, în cadrul unui briefing de presă.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















