Stiri

CAMPANIE: Donațiile tale vor umple farfuria unui flămând. Câte tone de produse alimentare au fost adunate până acum

Social 26.04.2016 13:37 Vizualizări1164
CAMPANIE: Donațiile tale vor umple farfuria unui flămând. Câte tone de produse alimentare au fost adunate până acum

Bătrânii singuratici și neajutorați, dar și familiile tinere nevoiașe vor avea parte și în acest an, în preajma sărbătorilor pascale, de un pachet cu produse alimentare.

Peste 32 de tone de produse alimentare au fost colectate în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, care a avut loc sâmbătă, 23 aprilie, în R. Moldova, organizată de Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei.

Toate donațiile acumulate se vor transforma în prânzuri calde, distribuite pe parcursul întregului an în șase cantine sociale din R. Moldova și în peste o mie și jumătate de pachete alimentare distribuite persoanelor nevoiașe în preajma sărbătorilor de Paști.

„23 aprilie a fost o filă în istoria consolidării societății. Această acțiune de amploare nu este a Diaconiei, ci un gest de ridicare a fiecărui dintre cei care participă: voluntari, organizatori, parteneri și donatori. Acțiunea „Masa Bucuriei” ne demonstrează că suntem capabili să creștem demnitatea noastră și a celor pe care îi ajutăm. Implicarea în campania „Masa Bucuriei” este un gest de aprindere a speranței în viața persoanelor nevoiașe”, a spus directorul Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, Igor Belei.

Campania de Paști „Masa Bucuriei” s-a desfăşurat într-o singură zi, concomitent în 17 localități din R. Moldova, iar colectarea produselor alimentare a avut loc în 70 de magazine din Chișinău și 30 locale.

În acest an, pentru prima dată, în campanie au fost implicate, în calitate de voluntari, cinci persoane publice, este vorba de fostul purtător de cuvânt al președintelui R. Moldova, Vlad Țurcanu, interpreții Nicu Țărnă, Cristofor Aldea-Teodorovici, poetul Emilian Galaicu-Păun și prezentatorul TV Andrei Porubin.

„Pentru orice om normal, motivația trebuie să fie că eu sunt creștin și, mai cu seamă în postul Sfintelor Paști, trebuie să-ți amintești, de sute de ori pe zi, acest lucru, fiindcă este perioada în care poți face un bine. Am acceptat din prima să fiu voluntar în această campanie, fiindcă mi se pare un lucru absolut normal să te gândești nu numai la tine și la burta ta, dar și la sufletul și dispoziția celor mai triști decât noi. În ziua campaniei eu m-am simțit bine. Am îndemnat lumea să facă o faptă bună și ei își doresc să facă asta - să facă o faptă bună”, a spus Andrei Porubin.

Primele pachete alimentare au fost repartizate ieri, 25 aprilie, la Hâncești. Preotul Eugen Balan, împreună cu voluntarii, au distribuit peste o sută de pachete.

Campania de Paști „Masa Bucuriei” 2016 s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, cu acordul Ministerului Educaţiei al R. Moldova.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4629 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.24 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri