Stiri

CARITATE: Zeci de mii de lei și sute de kg de produse pentru mamele din R. Moldova care își cresc singure copiii

Social 28.12.2015 17:30 Vizualizări1348
CARITATE: Zeci de mii de lei și sute de kg de produse pentru mamele din R. Moldova care își cresc singure copiii

Misiunea Socială Diaconia a desfășurat, în perioada 1-24 decembrie, pentru al cincilea an consecutiv, campania „De la Mame pentru Mame”.

Acțiunile organizate au reușit să adune, până în acest moment, o sumă de peste 47 de mii de lei și peste 400 kg de donații materiale. Toate resursele acumulate vor merge în susținerea mamelor solitare și familiile în situații de criză susținute pe parcursul anului în cadrul programului „În brațele mamei”.

„Aici am găsit grija pe care nici mama mea nu mi-a oferit-o. Am învățat să fiu mamă, gospodină și cum se îngrijește un copil. Fiica mea e tot ce am eu mai scump în lumea asta și mulțumesc echipei Centrului Maternal că mi-a dat șansa să păstrez copilul aproape”, afirmă Cristina, mamă asistată în cadrul Centrului Maternal „În brațele mamei”.

Pentru prima dată în cadrul campaniei au fost organizate ateliere de creare a jucăriilor de brad cu angajații din companii. Indigo, Oriflame, Raiffeisen Leasing, Promo Lex au primit voluntarii în oficiul lor și, preț de o oră, au confecționat jucării de brad și astfel au contribuit la fondul campaniei cu o sumă totală de 10 mii de lei.

Evenimentul din 12 decembrie, cu același nume ca și al campaniei, a adunat peste 100 de participanți care au confecționat jucării de brad. Toate jucăriilor au fost vândute timp de patru zile, în cadrul unor târguri de Crăciun din capitală. Astfel, cine procura o jucărie avea ocazia să fie autorul unei bucurii duble- procura un cadou pentru cineva drag, dar făcea și un copil mai fericit.

În cadrul Campaniei „De la Mame pentru mame” 2015, în urma organizării evenimentului și licitației de caritate au fost obținuți 22 200 de lei. În urma vânzării jucăriilor, s-a adunat o sumă de 11 300 de lei, iar donațiile din partea companiilor comerciale sunt în curs de procesare.

La fel, peste 400 kg de haine donate își vor găsi un noi stăpân în anul 2016.

„În numele tuturor persoanelor susținute de către programul „În brațele mamei”, le mulțumesc tuturor pentru implicare. Numai datorită oamenilor cu suflet mare reușim ca mamele pe care le susținem să-și crească copilașii aproape.Donațiile se transformă într-un loc cald și sigur pentru mamă și copil”, susține Mihaela Belei, coordonatorul programului „În brațele mamei”.

Cei care își doresc să sprijine campania în continuare, o pot face printr-o donație online: aici sau prin intermediul terminalelor de plată, secțiunea Alte servicii/ Misiunea Socială Diaconia/ În brațele mamei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4645 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri