Calul lui Przewalski, reintrodus în stepele din Kazahstan
1612
Xinhua
După câţiva primi paşi şovăitori, cu picioarele amorţite după 20 de ore petrecute într-un container, trei cai Przewalski au intrat galopând în stepa kazahă, ţara de origine a acestei rase pe cale de dispariţie, transmite AFP și Agerpres.
Cei trei cai, trimişi cu avionul de la Praga la 3 iunie, sunt primii din cele aproximativ patruzeci de exemplare care urmează să fie eliberate în următorii cinci ani în această ţară din Asia Centrală, de cinci ori mai mare decât Franţa, în cadrul unui proiect de reintroducere realizat în colaborare cu grădinile zoologice din Praga şi Berlin.
,,Aşteptăm acest moment de foarte mult timp; a fost realizată o muncă imensă în ultimele luni pentru ca (exemplarele de) calul lui Przewalski să ajungă în Kazahstan", a declarat pentru AFP Albert Salemgareev, membru al Asociaţiei pentru Protecţia Biodiversităţii din Kazahstan (ACBK).
,,Caii lui Przewalski sunt adaptaţi acestei stepe", a explicat Salemgareev, în timp ce în ultimii ani, zeci de exemplare din această rasă au fost reintroduse cu succes în Mongolia vecină. Pentru că acest cal robust, cu cap masiv, este capabil să reziste iernilor deosebit de aspre din centrul Kazahstanului, unde temperatura poate scădea sub minus 30 de grade Celsius, cu puţină hrană.
Celor trei pionieri sosiţi în această săptămână - pe nume Zorro, Ypsilonka şi Zeta II, cărora li s-au alăturat a doua zi alţi patru din Berlin - vor fi ţinuţi mai întâi sub observaţie în rezervaţia naturală ,,Stepa de Aur", înainte de a cunoaşte libertatea totală.
,,Anul acesta urmează să le monitorizăm starea de sănătate şi să vedem cum se aclimatizează", a precizat cercetătorul.
Călătorie periculoasă
Însă, această călătorie de aproximativ 5.000 de kilometri până în centrul stepei, la aproximativ 600 de kilometri de capitala Astana, mai întâi cu avionul militar până la Arkalyk, apoi cu camionul pe drumuri accidentate, nu este lipsită de riscuri pentru animale.
În ciuda monitorizării constante a specialiştilor, unul dintre caii care părăseau Praga s-a aşezat în containerul său chiar înainte de decolare, ceea ce risca să-i blocheze circulaţia sângelui la membre.
,,N-am vrut să-i punem viaţa în pericol, călătoria ar fi putut fi periculoasă, aşa că am decis să-l lăsăm în urmă", a declarat Miroslav Bobek, directorul Grădinii Zoologice din Praga, la sosirea în Kazahstan.
Calul Przewalski, cu coama scurtă şi blana care variază de la alb, pe burtă, până la maro închis, pe spate, rămâne pe "lista roşie" a speciilor pe cale de dispariţie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Descoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea în Mongolia de către exploratorul rus de origine poloneză Nikolai Prjevalski (Przewalski, în limba poloneză), rasa a dispărut în sălbăticie la sfârşitul anilor 1960 şi a ajuns aproape de dispariţie, în principal din cauza vânătorii.
Înmulţită datorită puţinelor exemplare supravieţuitoare din grădinile zoologice europene, populaţia mondială de cal Przewalski numără în prezent aproximativ 2.000 de capete, reintroduse în sălbăticie mai ales în China şi Mongolia, dar şi în sudul Franţei, în Rusia şi.. .în zona de excludere de la Cernobîl.
În această zonă situată între Ucraina şi Belarus, declarată improprie vieţii umane după dezastrul nuclear din aprilie 1986, caii Przewalski prosperă. Populaţia de acolo a depăşit 210 exemplare în 2021, comparativ cu aproximativ 30 reintroduse în 1998.
În Kazahstan, calul lui Przewalski nu este singura specie pe cale de dispariţie care face obiectul unei atenţii speciale. Populaţia de antilopă saiga, cândva pe cale de dispariţie, a crescut cu succes după implementarea de către autorităţile kazahe a unei politici de protecţie în colaborare cu ACBK.
298
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
439
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
483
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
659
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
707
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
530
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
480
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
480
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
499
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
594
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
576
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
281
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
421
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
459
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
589
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
639
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
502
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
470
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
474
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
485
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
554
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
532
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
447
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
505
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
476
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
497
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1227
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
817
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
620
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
522
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
583
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
522
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
483
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
548
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
549
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
13.05.2026
09:25
587
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
13.05.2026
07:57
646
Horoscopul zilei 13.05.2026
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
Bariere împotriva grupării Șor: Chișinăul și Comratul caută soluții pentru a securiza alegerile din Găgăuzia
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














