Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 120 de ani, spune că a încetinit viteza de îmbătrânire a tatălui său cu 25 de ani. Experimentul lui șochează
2582
Instagram Bryan Johnson Bryan Johnson, milionarul care vrea să încetinească îmbătrânirea și să ajungă la 120 de ani, a spus, recent, că în său l-a introdus și pe tatăl lui de 70 de ani și că a reușit să-i scadă vârsta organismului cu 25 de ani grație transfuziilor cu „super sângele” lui.
Johnson cheltuie 2 milioane de dolari pe an pentru regimul său, pentru ca organismul să-i funcționeze ca unui adolescent. În proiectul pe care l-a denumit Blueprint iau parte și fiul lui de 17 ani, Talmage, dar și tatăl, Richard, în vârstă de 70 de ani. Bryan a orchestrat o bizară schemă de a primi sânge și plasmă de la copil și el, la rândul său, să-i facă transfuzii tatălui lui.
„Tatăl meu îmbătrânește acum de la 46 de ani. Înainte o făcea ca la 71", a transmis Johnson într-o postare pe X (Twitter). Lui Richard i s-au extras 600 ml de plasmă și i s-a introdus un litru de la fiul său. "Rămâne o întrebare deschisă cât timp va persista viteza redusă de îmbătrânire a tatălui meu. Până acum au trecut șase luni, ceea ce este remarcabil", a completat milionarul.
Bryan Johnson și tată lui / Foto: Instagram Bryan Johnson
EXCENTRICUL MILIONAR BRYAN JOHNSON ARE UN PROGRAM DRACONIC PENTRU A-ȘI ÎMPLINI SCOPUL
Bryan Johnson a stârnit interesul presei din toată lumea după ce și-a expus planul de a învinge urmările lăsate de trecerea timpului.
„Mă revolt împotriva culturii morții. M-am născut ca să introduc această nouă idee în lume. În secolul XXI, singurul scop este să nu mori”, a spus Johnson, recent, în cadrul unui podcast. Acesta crede, de asemenea, că este „absolut posibil să trăiești pentru totdeauna” și spune că-și trăiește viața pe baza unui algoritm bine stabilit, pentru a nu-i da minții sale autoritatea de a lua decizii.
Somnul este cel mai important pentru el. Îi măsoară calitatea și spune că a avut șase luni consecutive cu 100% calitate a somnului. Se culcă la 20:30 în fiecare seară, se trezește la 5 dimineața și câteva ore nu vorbește cu nimeni. Între orele 6 și 11 mănâncă toate alimentele zilei respective, după care nu mai consumă nimic. Și vinul, spune el, îl bea dimineața și nu mai mult de 88 de ml.
Programul draconic al lui Bryan Johnson l-a împiedicat să-și găsească o parteneră de viață, dar nu regretă deloc, pentru că misiunea lui e mai importantă. Mănâncă în jur de un kilogram de legume pe zi. Pentru a scăpa de pofta de dulce consumă cacao, nuci macadamia și fructe de pădure.
111 pastile nu lipsesc din „meniul” zilnic. Face exerciții fizice atent alese pentru el și se supune la tratamente și experimente continue pentru a reușit să bată trecerea timpului.
În doi ani, el și medicii care-i sunt alături spun că și-a redus vârsta biologică cu peste cinci ani și că are inima unui bărbat de 37 de ani, pielea unuia de 28 și capacitatea pulmonară a unuia de 18 ani. Mai mult, ar fi încetinit procesul îmbătrânirii, acum plecând de la 31 de ani, nu de la 45 cât are cu adevărat.
Sursa: digi-world.tv
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















