Bolile sărbătorilor de Crăciun
1246
Ca în fiecare an, când se apropie iarna, fie ea bogată sau nu în zăpezi, aşteptăm cu toţii, oameni mari şi copii, marea sărbătoare a Crăciunului. Anotimpul sufletului e altul decât cel care ne trimite la fereastră ninsori. E ascuns undeva, în adânc, amestecat printre amintiri. De acolo răsare bucuria Crăciunului şi aşteptarea febrilă a celebrării lui. Vrem să fim altfel decât în cursul anului, mai buni, mai frumoşi şi mai veseli. Câteodată, ne reuşeşte. Alteori, bucuria se transformă în lăcomie şi lăcomia în boală. În cazul în care veţi cădea şi dvs. în această capcană, formula-as.ro vă oferă un prim ajutor.
- Excesele culinare ale sărbătorilor iernii sunt cunoscute de toată lumea. Cu toate astea, sunt asumate cu seninătate, de parcă nimic nu s-ar întâmpla. De ce avem a ne teme, exagerând cu mâncarea şi băutura, şi la ce soluţii imediate putem apela?
- Tentaţia de a exagera cu delicatesele specifice Crăciunului, bogate în afumături, grăsimi şi alcool, duce în principal la indigestii, balonări, crampe, constipaţie, diaree sau vomă, în cazul unei bile „leneşe”. În medicina naturistă, ideale pentru diminuarea acestor simptome sunt două plante, Roiniţa şi Menta, din care se prepară un ceai, folosind procedeul de infuzare.
Reţetă: o lingură roiniţă şi o lingură de mentă, măcinate groscior, se opăresc cu o cană de 250 ml de apă fiartă, se lasă la infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se consumă înainte de fiecare masă.
- Pe lângă indigestii, sărbătorile lasă în noi şi urme grele de mahmureală, dublate de o stare de disconfort. Ce facem?
- În acest caz, se recomandă să se folosească cel puțin câteva zile, pe lângă clasica ceaşcă de cafea, şi un ceai obţinut din frunze de ginkgo biloba, folosind metoda infuzării: 2 linguri de frunze de ginkgo biloba măcinate groscior se opăresc cu o ceaşcă de 250 ml de apă fiartă, se lasă să stea 30 de minute, apoi se filtrează.
- Şi mahmureala?
- Mahmureala este o stare post-consum de băuturi ce conţin alcool, precum: ţuică, vin, coniac, votcă, whisky etc. Se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, tulburări vizuale (fotofobie), tulburări nervoase şi auditive. Faţă de nicotina care se metabolizează foarte greu, fiind total nocivă pentru organism, alcoolul din băuturile slab alcoolice, în special vinul, se metabolizează în ficat, ca orice alt aliment sau medicament. Trebuie să arătăm şi latura pozitivă a ingerării unui pahar cu vin, care completează nevoile organismului cu antioxidanţi, gen resveratrol, atât de necesari neutralizării radicalilor liberi, răspunzători de boli şi îmbătrânire, precum şi cu micro şi oligoelementele conţinute în vin, care au un aport energetic şi sunt esenţiale pentru organism. De altfel, un pahar de vin la masa de seară, pentru persoanele sănătoase, este acceptat de majoritatea medicilor dieteticieni.
Mare atenţie însă la cantitatea consumată, pentru că între „doza uzuală şi cea toxică nu-i decât un pas”. În cazul consumului necontrolat de alcool, în special al băuturilor spirtoase de proastă calitate, cele mai frecvente şi temute boli sunt pancreatita şi steatoza hepatică, popular numită „ficat gras”. Pancreatita poate avea drept cauză consumul exagerat de alcool, timp îndelungat, şi se manifestă în principal prin dureri severe, sfâşietoare, la nivelul abdominal, însoţite de greaţă şi vărsături, transpiraţii. Un factor favorizant în apariţia pancreatitei îl reprezintă şi afecţiunile hepato-biliare. Ea este o urgenţă medicală şi trebuie tratată în unităţi spitaliceşti.
- Cum se combate starea de mahmureală?
- Starea de mahmureală se poate atenua prin băutul tradiţionalei ceşti de cafea, efectul datorându-se conţinutului în fitocomplexul format din cafeină şi acid clorogenic. Un alt remediu constă în consumul de produse bogate în acid ascorbic natural, cum sunt citricele: lămâi, portocale, grapefruit, pomelo.
* Un ceai din măceşe (conţine vitamina C naturală) şi frunze de ginkgo biloba (un trofic cerebral de excepţie) este foarte indicat în tratarea mahmurelii. Se prepară astfel: peste 2 linguri de fructe de măceşe şi frunze de ginkgo biloba mărunţite se toarnă 250 ml (o cană) de apă dată în clocot, după care se lasă la infuzat aproximativ 30 minute. Se bea îndulcit cu miere, după preferinţă. Trei căni pe zi din acest elixir e o doză suficientă pentru a ieşi din starea de mahmureală.
* Şi, ca un paradox, în combaterea mahmurelii se recomandă şi folosirea tescovinei uscate, care, prin conţinutul în resveratrol, favorizează mai rapid eliminarea alcoolului din organism. Spun că e un paradox, având în vedere că tescovina, la fel ca şi vinul, au aceeaşi provenienţă: strugurii, numai că, în timp ce vinul poate provoaca mahmureala, tescovina o anihilează. Se foloseşte pulberea de tescovină ca atare, 2 linguriţe, de 3 ori pe zi.
26.11.2025
08:20
218
Horoscopul zilei 26.11.2025
26.11.2025
02:46
584
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
721
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
644
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
605
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
620
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
627
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
624
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
1102
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
594
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
26.11.2025
08:20
208
Horoscopul zilei 26.11.2025
26.11.2025
02:46
583
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
713
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
644
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
605
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
618
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
627
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
624
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
1102
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
594
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
559
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
613
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
562
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1155
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
779
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
776
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
746
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
796
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
705
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
975
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
516
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
640
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
511
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
817
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
877
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
664
Horoscopul zilei 25.11.2025
Horoscopul zilei 26.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41

Inapoi














