Blocul condamnatului Șor, INTERZIS la alegerile PREZIDENȚIALE. Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul „ПОБЕДА”, iar transfugul Vasile Bolea nu va fi în buletinele de vot
3362
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat astăzi inadmisibil recursul formațiunilor condamnatului Ilan Șor împotriva deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 7 august curent, prin care a fost respinsă cererea de înregistrare a Blocului Electoral „Victorie - Победа” pentru participare la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de președinte al R. Moldova din 20 octombrie 2024. Astfel, Vasile Bolea, candidatul desemnat de patru partide afiliate condamnatului Ilan Șor – „Șansă”, „Victorie”, „Renaștere” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, nu va putea participa în cursa prezidențială
Amintim că, după depunerea cererii de către blocul lui Șor, CEC a solicitat mai multe clarificări, inclusiv privind finanțarea campaniei electorale, ținând cont de faptul că, anterior, cel puțin două entități ale blocului au fost sancționate pentru încălcări la acest capitol.
De asemenea, CEC a solicitat explicații vizavi de utilizarea unei denumiri similare pentru bloc cu cea a unui partid politic înregistrat oficial - „Victorie”.
Citește și: Candidatul-SURPRIZĂ al fugarului Șor la alegerile prezidențiale. „Aplauze furtunoase pentru viitorul președinte al R. Moldova”
CEC a mai cerut și clarificări ale aspectelor juridice, reieșind din faptul că Marina Tauber este inclusă în lista de sancțiuni ale SUA și UE, dar și a Consiliului interinstituțional de supervizare, care îi limitează accesul la fonduri.
De asemenea, responsabilii blocului nu au prezentat lista tuturor persoanelor din organele de conducere a celor patru partide, iar unele dintre cele enumerate nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile de a depune declarații de avere la Autoritatea Națională de Integritate (ANI). CEC a solicitat ANI să verifice aceste persoane.
02.07.2018
16:00
3285
Putin RADIAZĂ, după ce Rusia s-a calificat în sferturile CM 2018: Imediat după meci, l-a sunat pe selecționer
27.05.2018
12:30
3207
ANALIZĂ // Un EȘEC prezentat că o mare victorie. De ce a ratat Trump întâlnirea cu Kim Jong Un
26.04.2018
17:15
2539
Macron, victorie de etapă în SUA: L-a făcut pe Trump să se RĂZGÂNDEASCĂ în privința Iranului
18.12.2017
17:30
1754
„Reporteri fără Frontiere” a obținut o VICTORIE istorică împotrivă serviciului de spionaj al Germaniei
14.12.2016
11:30
2842
Victoria lui Trump, sub semnul întrebării: Membri ai Colegiului Electoral cer informaţii despre ingerinţele ruse înainte de votul pro -Trump
09.05.2014
11:40
2134
De ce trebuie să stăm cu ochii pe Ucraina pe 9 mai
16.10.2013
17:15
2031
FOTO // Trei deputați cred că au purtat noroc naționalei: „Dacă mergeam și la meciul cu Anglia…”
14.03.2026
14:29
289
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
356
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
943
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
388
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
465
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
14:29
285
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
355
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
942
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
387
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
464
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
686
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
636
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
713
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
570
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
677
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
579
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
642
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
599
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
719
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
646
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
646
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
716
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
754
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
744
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
717
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
834
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1176
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
852
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
711
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
706
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














