Stiri
anacasian.blogspot.com
Episcopul de Bălți și Fălești, Markel, amenință că va îndemna creștinii în campania electorală să nu voteze pentru cele trei partide de la guvernare. „Vom apela cu cele mai mari stricteți ale canoanelor bisericești, să știți că o vom face. Dar vin și alte sancțiuni, vine anul electoral. Să știți că vom face apel să nu voteze creștinii pentru aceste trei partide satanice, pentru că acestea nu îndeplinesc doleanțele cetățenilor”, a declarat Markel pentru agenția „Omega”.
Episcopul de Bălți și Fălești susține că va proceda astfel, dacă deputații nu vor modifica Legea privind egalitatea de șanse în punctul care se referă la minoritățile sexuale.
„Vom merge din sat în sat, vom discuta cu oamenii, le vom deschide ochii să vadă cu cine votează. Va fi o lovitură în campania lor electorală. Vor veni cu promisiuni, dar oamenii îi vor sancționa pentru rușinea care au atras asupra noastră și pentru ignorarea Bisericii”, a mai amenințat Markel.
De menționat că Sinodul Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a emis recent un comunicat prin care anunță că deputații care au votat pentru Legea privind egalitatea de șanse nu vor mai fi primiți în biserică la Sfânta Taină a Împărtășaniei. Sinodul mai susține că legislatorii ar putea fi excomunicați, dacă nu modifică legea nominalizată.
Biserica în afara politicii // Un episcop va îndemna alegătorii să nu voteze partidele de la guvernare
Politică
25.06.2013
11:54
762
762
anacasian.blogspot.com Episcopul de Bălți și Fălești susține că va proceda astfel, dacă deputații nu vor modifica Legea privind egalitatea de șanse în punctul care se referă la minoritățile sexuale.
„Vom merge din sat în sat, vom discuta cu oamenii, le vom deschide ochii să vadă cu cine votează. Va fi o lovitură în campania lor electorală. Vor veni cu promisiuni, dar oamenii îi vor sancționa pentru rușinea care au atras asupra noastră și pentru ignorarea Bisericii”, a mai amenințat Markel.
De menționat că Sinodul Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a emis recent un comunicat prin care anunță că deputații care au votat pentru Legea privind egalitatea de șanse nu vor mai fi primiți în biserică la Sfânta Taină a Împărtășaniei. Sinodul mai susține că legislatorii ar putea fi excomunicați, dacă nu modifică legea nominalizată.
Stiri relevante
19.12.2025
19:18
953
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1154
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1686
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1395
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1376
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1539
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1354
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1303
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2266
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1434
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova

Top stiri
21.12.2025
12:59
415
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
397
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
580
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
606
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
541
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
627
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
766
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1088
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
698
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
908
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
785
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1021
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
905
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
898
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
904
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
962
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
884
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1160
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1100
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
949

18:49
1000
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
985
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1345
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1156
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
933
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025

Actualitate
Parteneri
Opinii
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi