Biroul deputatului Ulanov din sediul companiei „Avia Invest”, PERCHEZIȚIONAT după reținerea legislatorului
1966
Procuratura Anticorupție l-a recunoscut astăzi în calitate de bănuit și l-a audiat pe deputatul Denis Ulanov, care este vizat în dosarul fraudei bancare, după ce legislatorul a rămas luni fără imunitate parlamentară și a fost reținut pentru 72 de ore.
Denis Ulanov este bănuit de escrocherie și spălare de bani săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.
De asemenea, procurorii anticorupție anunță că au efectuat astăzi percheziții în biroul lui Denis Ulanov aflat în sediul companiei „Avia Invest”, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău.
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat ieri în Parlament că Ulanov ar fi intermediat, în 2014, o tranzacție de vânzare-cumpărare dintre Veaceslav Platon și Vlad Plahotniuc în care un pachet de acțiuni de la „Victoriabank” a fost achitat cu bani sustrași din Banca de Economii a Moldovei. Astfel, acțiunile lui Ulanov ar fi prejudiciat statul cu 14 milioane de dolari și 23,8 milioane de euro.
Menționăm că, ieri, imediat după ridicarea imunității parlamentare, și deputatul Petru Jardan a fost recunoscut în calitate de bănuit pentru săvârșirea abuzului de serviciu în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionării. Tot ieri, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul deputatului Jardan, dar și în biroul său de serviciu de la sediul Companiei „Avia Invest”, al cărei administrator a fost.
Cei doi deputați au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore.
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















