BERD ar putea finanța proiecte de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din R. Moldova
1182
Pe lângă proiectele implementate în prezent în domeniul infrastructurii, energiei, transportului și gestionării deșeurilor, Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) ar putea finanța și programe pentru dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii, precum și de creștere a atractivității investiționale a Republicii Moldova.
Subiecul a fost abordat marți la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu directorul executiv al BERD pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone, și Angela Sax, șefa oficiului Băncii în Republica Moldova.
Premierul Dorin Recean a menționat că dezvoltarea economică, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, asigurarea securității naționale sunt principalele priorități ale actualului Executiv.
În context, oficialul BERD a reiterat suportul instituției financiare pentru transformările necesare în procesul de modernizare a republicii noastre.
Guvernul precizează că prioritățile autorităților în dialog cu BERD rămân securitatea energetică, promovarea unei economii sustenabile, dezvoltarea sectorului privat competitiv și favorabil incluziunii, a unei infrastructuri financiare mai rezistente și a unei guvernanțe îmbunătățite pentru a sprijini conectivitatea și comerțul.
În prezent, republica noastră are semnate cu BERD 58 de proiecte în sectorul financiar-bancar, infrastructură, energie, agricultură, cu peste 500 de milioane de euro investiți în R. Moldova în anul trecut.
27.12.2025
00:00
368
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
434
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
473
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
434
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
590
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
459
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
681
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
447
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
488
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
450
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
27.12.2025
00:00
344
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
422
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
460
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
422
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
576
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
447
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
667
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
438
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
481
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
441
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
26.12.2025
17:12
381
Dialog constructiv între Moldova și Ucraina pentru integrarea educațională a copiilor refugiați
26.12.2025
16:34
462
Plan național pentru revigorarea limbii găgăuze în Găgăuzia: Inițiativă educațională ambițioasă la Comrat
26.12.2025
15:33
516
Curtea de Apel reconfirmă vinovăția unui fost judecător în scandalul "Laundromat", fără a aplica o pedeapsă din cauza prescripției
26.12.2025
15:17
675
Sondaj: Cetățenii moldoveni doresc ca ajutorul României să ajungă direct la ei, evitând autoritățile centrale
26.12.2025
14:28
567
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
26.12.2025
13:07
519
Zelenski și Trump pregătesc întâlnirea pentru discuții cruciale înainte de Anul Nou în contextul războiului din Ucraina
26.12.2025
12:28
633
Alertă Cod Galben: Intensificări ale vântului între 26-29 Decembrie 2025
26.12.2025
12:26
575
Planuri ambițioase pentru educația din sudul Moldovei: Universitatea din Cahul se integrează cu Universitatea Tehnică a Moldovei pentru crearea unui centru universitar regional
26.12.2025
11:19
578
Tânăr de 23 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru multiple infracțiuni, inclusiv furt de trotinete și conducere sub influența alcoolului
26.12.2025
10:49
562
Bărbat din Vulcănești, condamnat cu suspendare pentru tentativa de incendiere a Procuraturii
26.12.2025
08:40
810
Cinci soldați ruși condamnați în lipsă pentru torturarea civililor în regiunea Sumî
26.12.2025
07:53
682
Horoscopul zilei 26.12.2025
26.12.2025
07:38
888
Moscova deschisă pentru negocieri privind un document de neagresiune către NATO
26.12.2025
07:23
642
Zelenski vede progrese promițătoare în discuțiile de pace cu emisarii americani privind conflictul Ucraina-Rusia
25.12.2025
22:47
1845
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
1237
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














