Bayern, ca şi eliminată din Champions League. „Viaţa este mai uşoară cu Lionel Messi”
3416
Barcelona a câştigat prima manşă a semifinalelor UEFA Champions League, catalanii reuşind să treacă de Bayern, scor 3-0. Chiar dacă germanii au sperat că pot obţine un rezultat bun pe Camp Nou, în minutul 70 scorul fiind încă 0-0, Barcelona s-a dezlănţuit în ultimele 15 minute. Messi, cu o dublă (min. 77, min. 80) şi Neymar (min. 90+4) au adus o victorie concludentă gazdelor.
Scorul nu lasă prea multe şanse nemţilor. De când a fost introdusă regula golului în deplasare 434 de echipe au început manşa retur de la scorul de 3-0. Dintre acestea doar 25 au fost eliminate, adică 6%, ceea ce înseamnă că Barcelona este aproape sigură de prezenţa în ultimul act.
Mai mult, Bayern a plecat cu un dezavantaj de trei sau mai multe goluri în şapte meciuri în cupele europene până acum şi niciodată echipa din Munchen nu a reuşit să întoarcă scorul şi să-şi adjudece calificarea.
Tehnicianul echipei FC Barcelona, Luis Enrique, a declarat miercuri seară, după victoria din meciul cu Bayern Munchen că totul este mai uşor atunci când pe teren se află Lionel Messi, un jucător „de pe altă planetă”, informează uefa.com, citat de prosport.ro.
„A fost un meci dificil şi ne aşteptam la asta. Ambele echipe au încercat să facă presing. Ne-am creat ocazii, mai multe decât Bayern, şi într-un interval de 15 minute am câştigat meciul. Dar va trebui să aşteptăm săptămâna viitoare, pentru că returul va fi încă un meci dificil. Bineînţeles, viaţa este mai uşoară cu Lionel Messi. El face multe. Vedem asta în fiecare zi. Este de pe altă planetă. Pe lângă ceea ce a reuşit Leo, şi ceilalţi jucători au contribuit mult la rezultat. Mult timp a fost un meci echilibrat. Am fost eficienţi şi ne-am creat ocazii mai multe decât adversarii noştri. Vrem să câştigăm şi săptămâna viitoare. Într-o semifinală, detaliile fac diferenţa. Avem trei jucători foarte buni în atac, iar Leo ne-a adus victoria", a spus Luis Enrique.
Barcelona pare să fi realizat două mutări de excepţie prin aducerile lui Neymar şu Suarez. Cei doi, alături de Messi, formează un trident ofensiv excepţional, gruparea catalană având cel mai bun atac dintre toate echipele din primele cinci campionate ale Europei.
Datorită golurilor marcate contra lui Bayern Munchen, reuşite semnate de Messi şi Neymar, trio-ul Messi-Neymar-Suarez a ajuns la cota 23. Cei trei au marcat împreună 23 de goluri în Liga Campionilor în acest sezon, egalând o performanţă ce datează de 15 ani. În sezonul 1999-2000, Rivaldo, Kluivert şi Luis Enrique reuşeau să marcheze 23 de goluri în această competiție.
Cei trei oameni de gol ai Barcelonei au marcat împreună 111 goluri în toate competiţiile în actualul sezon. Cu alte cuvinte, jucătorii din ofensiva Barcelonei au marcat mai multe goluri decât întreaga echipă a PSG-ului sau decât trupa lui Mourinho. Messi a reuşit 53 de goluri, Neymar - 34, iar Suarez - 24.
15.06.2021
15:59
3212
Trei echipe din R. Moldova DEBUTEAZĂ în Conference League, o nouă competiție europeană pentru cluburi medii și mici din Europa. Petrocub, Milsami și Sf. Gheorghe și-au aflat adversarele din primul tur preliminar
12.08.2015
17:03
2855
Reacţie de SENZAȚIE a lui Messi după câştigarea Supercupei Europei
28.07.2015
11:42
3799
ASTĂZI // Meci DECISIV pentru FC Milsami: „Avem șansa de a scrie o nouă filă în istoria clubului”
14.05.2015
10:59
2579
Italienii au planuri mari în finala cu Barcelona: „Nu mergem la Berlin să facem pe turiștii!”
12.05.2015
15:17
2943
Pep Guardiola, înaintea returului cu Barcelona: „Să fii cel mai bun antrenor e un rahat!”
25.03.2015
14:50
2946
El e fotbalistul cu cele mai MARI VENITURI în 2014. TOPUL primilor zece jucători şi antrenori
10.03.2014
14:12
2907
MOTIVELE pentru care Guardiola A PLECAT de la Barça și ce le-a spus șefilor despre Messi
22.10.2013
16:57
2443
Etapa derby-urilor în LC. Milan - Barça şi Arsenal - Dortmund ţin capul de afiş marţi, miercuri e Real - Juve
11.08.2013
08:58
3196
Chiar dacă se războiau în public, Voronin îl suna des pe Urechean la linia roșie pentru a-i cere favoruri
30.07.2013
10:51
5300
Urechean răspunde dur: Fiul lui Șoitu avea probleme la serviciu și tatăl său s-a dus să efectueze un audit
17.07.2013
12:15
2479
Șoitu: „Urechean ascunde spălări de milioane de lei de la mai multe instituții de stat”
24.06.2013
12:27
2516
Ghimpu vrea posturi vamale și fiscale pe Nistru
19.03.2026
22:01
431
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
474
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
479
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
498
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
520
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
499
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
570
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
486
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
535
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
592
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
522
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
572
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
593
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
594
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
606
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
658
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
533
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
575
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
632
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
621
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
582
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
600
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
650
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
586
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
640
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














