„Barbie” domină box-office-ul mondial. Cât a strâns filmul cu Margot Robbie în 10 zile de la lansare și unde se situează „Oppenheimer” în top
2371
Filmnow
Ascensiunea peliculei „Barbie" nu a dat semne de încetinire la box-office-ul nord-american în cea de-a doua săptămână de prezenţă în cinematografe.
A obţinut încasări de 93 de milioane de dolari în urma vânzărilor de bilete, de vineri până duminică, conform estimărilor companiei de specialitate Comscore, relatează Reuters.
Filmul „Barbie" a încasat peste 351 de milioane de dolari în Statele Unite şi Canada de la premiera sa, la 21 iulie, şi aproape 775 de milioane de dolari la nivel global, conform Comscore.
În pelicula în care Margot Robbie deţine rolul principal, iar Ryan Gosling îl interpretează pe iubitul lui Barbie, Ken, păpuşa emblematică a companiei Mattel porneşte într-o aventură în lumea reală.
Filmul „Barbie" a fost urmat în acest weekend de pelicula lui Christopher Nolan, „Oppenheimer", despre fizicianul J. Robert Oppenheimer şi fabricarea bombei atomice. Această producţie a obţinut încasări estimate la 46,2 milioane de dolari de vineri până duminică, în „al doilea weekend fenomenal", după cum l-a numit analistul Paul Dergarabedian.
Cele două filme au fost denumite împreună „Barbenheimer", prezenţa a două blockbustere care au premiera în acelaşi sfârşit de săptămână constituind o raritate. Vânzările lor combinate sunt „absolut uluitoare", a notat Dergarabedian, transdmite filmnow.ro.
„Oppenheimer" a obţinut până în prezent încasări de 174 de milioane de dolari în Statele Unite şi Canada şi de 400 de milioane de dolari la nivel global.
Potrivit imdb.com, filmul „Haunted Mansion" ocupă poziţia a treia la box-office-ul nord-american după acest weekend, cu încasări de 24 de milioane de dolari, fiind urmat de „Sound of Freedom", cu 12 milioane de dolari.
„Mission: Impossible - Dead Reckoning Part One" se află pe locul al cincilea, cu încasări de 11 milioane de dolari în acest weekend, poziţia a şasea fiind ocupată de „Talk to Me", cu 10 milioane de dolari.
Filmul „Indiana Jones and the Dial of Destiny", se află pe locul al şaptelea, cu încasări de 4 milioane de dolari în acest weekend, urmat de „Elemental" (3,4 milioane de dolari), „Insidious: The Red Door" (3,2 milioane de dolari) şi „Spider-Man: Across the Spider-Verse" (1,4 milioane de dolari).
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















