Bancuri // Care este visul oricărei femei? Râzi cu lacrimi!


Toată lumea crede că visul oricărei femei este acela de a-şi găsi bărbatul ideal! Pe naiba! Visul oricărei femei este să mănânce cât vrea şi să nu se îngraşe! Iar visul oricărui bărbat este să găsească o femeie care n-are deloc vise.
***
Un tip vinde câinele. Cumpărătorul întreabă:
- Sănătos?
- Sănătos!
- Inteligent?
- Inteligent!
- Credicios?
- Cel mai credincios - a cincea oară îl vând.
***
Într-un compartiment de personal, prin Ardeal. Trenul cam pustiu, coridoarele goale, glasul roţilor de tren monoton. Un cetăţean singur într-un compartiment, cufundat în gânduri. Trenul opreşte într-o gară şi în compartiment intră un alt cetăţean, cu un picior de lemn. Dă bineţe şi cade şi el pe gânduri. Mai trec vreo două gări. Primul ocupant ciocăneşte discret în piciorul de lemn:
- Apăi, domnule dragă, nu vă fie cu supărare, frasin îi?
Posesorul, după un moment de chibzuială:
- Ba!
Linişte. Mai trece o gară.
- Paltin îi?
- Ba!
- Fag îi?
- Ba!
- Stejar îi?
- Ba!
- Gorun îi?
- Îi.
- Apăi, daca-i gorun, îi fain, că nu amorţăşte!
***
La un meci de fotbal, un băieţel stă pe un loc din tribună, care costă o grămadă de bani. Un spectator îl întreabă curios:
- De unde ai avut bani pentru locul ăsta?
- Tata l-a cumpărat, nu eu.
- Şi unde-i tata?
- Probabil acasă, caută biletul.
***
Două blonde făceau reclamă la un ceas mecanic:
- Sunaţi acum şi comandaţi acest super-ceas, cu o super-reducere de 50%. Dar asta nu e tot: comandaţi al doilea super-ceas şi vă oferim cadou un super-set de limbi!













































































