Banca Mondială a trimis o misiune la Chișinău pentru a evalua învățământul superior din R. Moldova: Proiect de 35,7 milioane de euro
1579
Reprezentanți ai Băncii Mondiale vor evalua, în perioada 3 - 6 mai curent, Proiectul „Învățământul Superior din R. Moldova” (PÎSM).
Misiunea Băncii Mondiale are ca obiectiv evaluarea progresului în realizarea proiectului, discutarea aspectelor de achiziții, managementul financiar, de mediu și social, în perioada implementării PÎSM.
Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a apreciat, în cadrul unei întrevederi cu experții Băncii Mondiale, sprijinul oferit pentru susținerea reformelor inițiate în învățământul superior și finanțarea acestora.
Anatolie Topală a menționat că acest proiect reprezintă o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, prin derularea căruia se dorește obținerea creșterii calității actului educațional, o infrastructură modernă în instituțiile de învățământ, reducerea pierderilor de capital uman, dar și pregătirea pentru o integrare mai ușoară a absolvenților pe piața forței de muncă.
La Chișinău, echipa Băncii Mondiale va avea întrevederi cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională de Asigurare a Calității și echipa de management a proiectului amintit.
Proiectul Învățământul Superior din Moldova este finanțat de creditul acordat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare în sumă de 35,7 milioane de euro. Scopul proiectului este îmbunătățirea orientării spre piața muncii a instituțiilor de învățământ superior și eficientizarea mecanismelor de asigurare a calității. Acesta va fi implementat pe parcursul a cinci ani, în perioada septembrie 2020 – decembrie 2025.
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















