Stiri

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă circa 4 MILIOANE de euro pentru construcția locuințelor SOCIALE. Cine vor fi BENEFICIARII

Social 22.12.2016 11:05 Vizualizări938
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă circa 4 MILIOANE de euro pentru construcția locuințelor SOCIALE. Cine vor fi BENEFICIARII

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) va oferi 3,87 de milioane de euro pentru construcția locuințelor sociale din R. Moldova în anul 2017. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Comitetului de Supraveghere al Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP II) de construcţie a locuinţelor sociale pentru persoanele nevoiașe din țara noastră.

Iunona Lungul, managerul UIP II, a spus că asemenea locuințe sociale au fost construite la Soroca, Nisporeni, Leova, Hâncești și Ialoveni, iar în primăvara anului viitor va demara construcția unor astfel de obiective la Fălești și Rezina.

„Pe parcursul anului curent, am finalizat lucrările de construcție a locuințelor sociale inițiate în toamna anului 2014 în raionul Soroca și Hâncești, am continuat lucrările la obiectivele din raioanele Ialoveni și Nisporeni și am demarat construcția de locuințe în raionul Leova. În total sunt 128 apartamente finalizate și date în folosință, iar alte 279 sunt gata în proporție de 70 la sută. Am inițiat procesul de perfectare a documentelor necesare pentru lansarea a două proceduri de achiziții publice, iar în primăvara anului 2017 va demara construcția a 112 de locuințe sociale din raioanele Fălești și Rezina”, a subliniat managerul UIP II.

Totodată, reprezentanții UIP II au raportat și situația privind devizul de cheltuieli pentru anul curent și planul financiar pentru anul 2017, în vederea finanţării lucrărilor de construcție a obiectivelor şi bugetul de cheltuieli privind întreținerea UIP II.

În cadrul discuțiilor au fost menționate categoriile de cetățeni eligibili pentru a beneficia de locuințe sociale.

„Obiectivul Proiectului este de a asigura cu locuințe familiile tinere și persoanele nevoiașe cu venituri mici ce nu își permit financiar să își achiziționeze un apartament. Din acest considerent, eligibili pentru locuințele sociale sunt persoanele cu dizabilităţi severe, persoanele orfane dezinstituţionalizate, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 ani, familiile cu mulți copii, familiile cu un singur părinte care cresc cel puţin 2 minori, familiile care întreţin copii cu dizabilităţi severe, familiile tinere sub 35 de ani, unde cel puţin unul din membri este angajat al instituţiilor bugetare în domeniul educaţiei, sănătăţii, asistenţei sociale din localitate”, a anunțat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov.

De menționat că locuințele sociale sunt construite cu suportul BDCE, care oferă un împrumut Guvernului R. Moldova în sumă de 20, 4 milioane de euro, pe un termen de până la 20 de ani. Beneficiarii sunt selectaţi la nivel local de către o comisie ce examinează cererile depuse de solicitanţi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4616 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 733 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri