Autorul Stemei de Stat și „părintele” valutei naționale s-a stins la vârsta de 77 de ani
2614
unimedia.md Autorul Stemei de Stat şi al bancnotelor leului moldovenesc, artistul plastic Gheorghe Vrabie, a murit în această dimineață la vârsta de 77 de ani, la mai puțin de două săptămâni de când și-a sărbătorit ziua de naștere.
Gheorghe Vrabie s-a născut pe 21 martie 1939 în satul Călinești, județul Bălți. Este un artist plastic din R. Moldova, fiind cel care a desenat stema R. Moldova, stema și drapelul municipiului Chișinău, dar și leul moldovenesc.
A studiat la Academia de Pictură, Arhitectură, Sculptură „I. Repin” din Sankt Petersburg, în perioada 1962-1967, iar debutul l-a făcut în anul 1961. A ilustrat pe parcursul anilor mai multe volume din literatura română și universală.
Gheorghe Vrabie a realizat ciclul de lucrări intitulat „Hipismul”. Împreună cu soția sa, Dorina Cojocaru, face mai multe lucrări în mozaic.
De asemenea, a participat la manifestări expoziționale la București, Moscova, Sankt Petersburg, Bratisalava, Viena, Washington, Alma-Ata, Plovdiv, precum și în orașe din România (Bacău, Botoșani, Moinești). De-a lungul timpului a fost invitat la diverse tabere de creație, ateliere, simpozioane în România, Federația Rusă, Letonia, Lituania, Ungaria.
Vrabie a obținut Premiul I pentru grafică la concursul organizat de Academia de Artă din Sankt Petersburg - 1964, Premiul concursului organizat pentru elaborarea stemei de Stat a R. Modova - 1990, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova - 1999. În 1998 a primit distincția Maestru în Artă, iar în 2000 - Medalia „Eminescu”.
De asemenea, Gheorghe Vrabie a fost deținătorul celei mai înalte decorații de stat a R. Moldova, „Cavalerul Ordinului Republicii”, primită în 2010.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
10.09.2026
19:25
10.09.2026
18:58
10.09.2026
18:56
10.09.2026
18:53
10.09.2026
18:48
10.09.2026
18:40
10.09.2026
18:20
10.09.2026
18:14
10.09.2026
18:00
10.09.2026
17:35
10.09.2026
17:25
10.09.2026
17:22
10.09.2026
16:55
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”

















