Stiri
Autorităţile ucrainene din Mariupol denunţă vizita ,,criminalului internaţional" Vladimir Putin în oraşul-port
Actualitate
19.03.2023
14:34
2159

Autorităţile ucrainene din Mariupol, oraş-port aflat sub control rusesc din luna mai 2022, au denunţat duminică vizita preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care l-au calificat drept ,,criminal internaţional", informează AFP.
,,Criminalul internaţional Putin a vizitat oraşul ocupat Mariupol" în timpul nopţii, ,,probabil pentru a nu vedea la lumina zilei oraşul ucis de ,,eliberarea" lui", a scris Consiliul municipale pe contul său de Telegram, făcând referire la mandatul de arestare internaţional ce îl vizează pe preşedintele rus.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol, oraş ucrainean devastat de bombardamente, a anunţat duminică serviciul de presă al Kremlinului, scrie Agerpres.
Este prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce fusese sub asediu luni de zile şi fusese ocupat de armata rusă în luna mai 2022.
Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului, el însuşi la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnici, a vizitat locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat, potrivit aceleiaşi surse.
Vladimir Putin este vizat începând de vineri de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), care îl acuză de crima de război ,,deportare ilegală" de copii ucraineni.
CPI, cu sediul la Haga, a încercat de asemenea să verifice dacă bombardamentul şi asediul asupra oraşului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, pot constitui o crimă împotriva umanităţii. Ea a conchis că îi lipsesc elemente pentru a ajunge la o astfel de concluzie, în condiţiile în care nu a avut acces în regiunea Doneţk, unde se află Mariupol.

Stiri relevante
20.09.2025
11:20
44
Atac cibernetic afectează aeroporturile din Europa: întârzieri și anulări la Heathrow, Bruxelles și Berlin
20.09.2025
11:17
71
Zelenski: Forțele ucrainene obțin succese semnificative în contraofensiva din est și zădărnicesc planurile Rusiei
20.09.2025
08:34
350
Avioane poloneze și aliate survolează după noi atacuri rusești asupra Ucrainei, aproape de granița cu Polonia
20.09.2025
08:18
323
Horoscopul zilei 20.09.2025
20.09.2025
04:10
664
Suedia publică imagini cu avioane rusești interceptate deasupra Mării Baltice după incursiunea din Estonia
20.09.2025
04:09
537
Moscova neagă acuzațiile Estoniei privind încălcarea spațiului său aerian de către avioanele rusești MiG-31
20.09.2025
03:49
466
Trump afirmă că Xi Jinping este dispus să colaboreze cu SUA pentru pacea în Ucraina, dar Beijingul nu confirmă în comunicat
20.09.2025
01:42
551
Rusia încalcă spațiul aerian al Estoniei, dar NATO rămâne unit și reacționează eficient
19.09.2025
23:41
705
Fostul director al liceului din Tiraspol alege drumul european și îndeamnă cetățenii să voteze PAS în alegeri
19.09.2025
22:53
590
Estonia solicită consultări NATO după încălcarea spațiului aerian de către avioane rusești: reacția ministrului lituanian

Top stiri
20.09.2025
11:20
26
Atac cibernetic afectează aeroporturile din Europa: întârzieri și anulări la Heathrow, Bruxelles și Berlin
20.09.2025
11:17
42
Zelenski: Forțele ucrainene obțin succese semnificative în contraofensiva din est și zădărnicesc planurile Rusiei
20.09.2025
08:34
345
Avioane poloneze și aliate survolează după noi atacuri rusești asupra Ucrainei, aproape de granița cu Polonia
20.09.2025
08:18
323
Horoscopul zilei 20.09.2025
20.09.2025
04:10
662
Suedia publică imagini cu avioane rusești interceptate deasupra Mării Baltice după incursiunea din Estonia
20.09.2025
04:09
533
Moscova neagă acuzațiile Estoniei privind încălcarea spațiului său aerian de către avioanele rusești MiG-31
20.09.2025
03:49
466
Trump afirmă că Xi Jinping este dispus să colaboreze cu SUA pentru pacea în Ucraina, dar Beijingul nu confirmă în comunicat
20.09.2025
01:42
551
Rusia încalcă spațiul aerian al Estoniei, dar NATO rămâne unit și reacționează eficient
19.09.2025
23:41
705
Fostul director al liceului din Tiraspol alege drumul european și îndeamnă cetățenii să voteze PAS în alegeri
19.09.2025
22:53
589
Estonia solicită consultări NATO după încălcarea spațiului aerian de către avioane rusești: reacția ministrului lituanian
19.09.2025
22:21
1537
ULTIMA ORĂ // Verdict SUMBRU înaintea alegerilor parlamentare: „Dacă vor câștiga partidele lui Putin, acestea vor fi ultimele alegeri democratice din R. Moldova. Lui Putin nu îi pasă că R. Moldova își va trimite oamenii la război"
19.09.2025
22:00
537
Ionuţ Moşteanu condamnă violarea spaţiului aerian estonian de către avioanele ruseşti: Un nou act de intimidare din partea Rusiei
19.09.2025
21:43
946
Demonstrat: Rusia încearcă să DETURNEZE parcursul european al R. Moldova. Maria Zaharova încearcă din răsputeri să încline balanța în favoarea forțelor politice loiale Kremlinului
19.09.2025
21:07
741
Europa cere sancțiuni rapide împotriva Rusiei după incidentul grav din Estonia: apelul urgent al Ursulei von der Leyen și reacția Kajei Kallas
19.09.2025
20:56
476
Vremea în Republica Moldova: 20 septembrie 2025, o zi mai caldă și senină
19.09.2025
20:26
575
Liderii UE se reunesc la Copenhaga pentru a discuta răspunsul la încălcarea spațiului aerian estonian de către Rusia
19.09.2025
19:42
545
Von der Leyen solicită acțiuni rapide împotriva Rusiei după incidentele aeriene din Estonia
19.09.2025
19:31
792
Avertisment dur al senatorilor americani: Rusia intervine în alegerile din Moldova, cerând respectarea voinței libere a cetățenilor
19.09.2025
19:07
491
Eric Cantona cere suspendarea Israelului din competițiile sportive: "De ce această dublă măsură?"
19.09.2025
18:46
462
Rușii și belarușii vor concura ca sportivi neutri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, anunță CIO
19.09.2025
18:26
598
Rusia încalcă din nou spațiul aerian al Estoniei: Trei avioane de vânătoare provoacă tensiuni la granița NATO
19.09.2025
18:12
568
Milioane investite în educația moldovenească: Banca Mondială sprijină 121 de școli cu granturi pentru inovație și dezvoltare
19.09.2025
17:40
469
Moldpack își consolidează poziția în Uniunea Europeană prin investiții strategice și sprijin de stat
19.09.2025
17:13
490
Dezbatere fructuoasă la Dondușeni: Potențialul soiei în fața schimbărilor climatice
19.09.2025
16:35
623
Trump amenință rețelele TV „negativiste”: sugerează consecințe guvernamentale după suspendarea lui Jimmy Kimmel

Actualitate
Parteneri
Social

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri