Autoritățile R. Moldova iau în calcul reglementarea rețelelor de socializare, inclusiv TikTok, „pentru a nu ne trezi când un stat străin le folosește pentru denaturarea unui scrutin electoral”
2094
The New York Times
Parlamentul de la Chișinău ar putea reglementa prin lege activitatea rețelelor de socializare pe teritoriul R. Moldova, pentru a preveni situații de genul celei înregistrate la ultimele alegeri prezidențiale din România, unde un candidat a fost „ajutat” de „TikTok” să ajungă în turul doi al scrutinului, deși a declarat zero cheltuieli electorale.
„Eu cred că trebuie să avem una din recomandări modificarea legislației, pentru a nu ne trezi când un stat străin folosește rețelele sociale pentru denaturarea unui scrutin electoral”, a declarat joi, în Parlament, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, în contextul audierilor structurilor de forță pe marginea acțiunilor întreprinse vizavi de fraudele electorale semnalate în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului republican din toamna acestui an.
Potrivit deputatului, Comisia Electorală Centrală trebuie să aibă instrumente ca să poată interveni „atunci când sunt finanțate anumite campanii de denigrare, pentru că ele nu sunt făcute gratuit, chiar dacă unii încearcă” să ne convingă de altceva.
Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a recomandat exemplul Uniunii Europene, care are o directivă prin care reglementează toate platformele social-media, inclusiv TikTok-ul.
„În cazul României, după cum am văzut, TikTok-ul a acționat foarte rapid, a fost chemat și în Parlamentul European, pentru că există o legislație pe care noi ar urma s-o preluăm și s-o transpunem fie în procesul de integrare europeană, chiar aș recomanda mult mai rapid. Avem nevoie de instrumente legale ca nu doar TikTok-ul, dar și celelalte platforme social-media să fie mult mai receptive și mult mai rapide în acțiuni atunci când vine vorba despre propagandă și dezinformare pe teritoriul R. Moldova”, a punctat Alexandru Musteața.
Directorul SIS a raportat, de la tribuna Parlamentului, că pe fonul restricțiilor adoptate de R. Moldova în domeniul audiovizualului, care au diminuat din eficiența propagandei ruse, urmare a închiderii mai multor posturi TV, care retransmiteau propaganda rusă, Moscova exploatează pe larg instrumentarul de new-media, o pondere însemnată fiind acordată utilizării rețelei Telegram, Tiktok, Youtube.
„SIS a identificat o rețea care, la nivelul anului 2024, distribuie sistematic narative pro-Kremlin, inclusiv pro-război, formată din peste 160 de canale Telegram, dintre care 110 care reflectă exclusiv situația sociopolitică din R. Moldova şi sunt administrate fie de actori anonimi, fie de bloggeri/ influenceri pro-Kremlin, iar celelalte 50 sunt din Federația Rusă. De asemenea, rețeaua are peste 90 de canale TikTok, peste 70 grupuri sau conturi Facebook și 43 de boturi Vkontakte, care înseamnă scrierea automatizată de comentarii”, a dezvăluit Musteața.
Șeful serviciului de inteligență a arătat că procedura de a înlătura video-urile care răspândesc falsuri și dezinformează prin intermediul rețelei TikTok, care a „crescut în intensitate” și a ajuns să fie utilizată tot mai des, este una greoaie în prezent.
„Între compania care gestionează platforma TikTok și instituțiile statului există un mecanism de comunicare. De fiecare dată când noi identificăm un video, un profil care distribuie falsuri, e o procedură lungă, cu mai multe argumente, deci un raport destul de complex ce trebuie pregătit și transmis în limba engleză companiei respective. Este la decizia ei dacă înlătură acel video, nu întregul cont pe care îl identificăm, ceea ce este destul de complicat, pentru că un cont ar putea avea zeci, sute de video-uri și, atunci, să faci pe fiecare video raport ia foarte mult timp și resurse umane. Totodată, viteza de reacție este una înceată, or până facem noi un raport și se blochează un video, alte zece sau 15 video-uri apar exact în perioada respectivă”, a detaliat Alexandru Musteața.
Menționăm că, la ultimele alegeri din R. Moldova, mai multe conturi ale rețelei gestionate de fugarul condamnat Ilan Șor de la Moscova, ce răspândeau falsuri și incitau la ură, au fost blocate pe Facebook și Telegram, la solicitarea autorităților de la Chișinău.
27.03.2026
23:35
244
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
340
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
466
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
395
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
429
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
450
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
486
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
502
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
432
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
438
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
23:35
237
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
333
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
461
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
389
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
422
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
443
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
481
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
496
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
427
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
432
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
513
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
674
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
465
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
538
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1926
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
599
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
581
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
658
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
668
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
638
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
647
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
601
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
639
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
831
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
814
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














