Stiri

Atenție mare la ciuperci! Mai multe persoane au făcut toxiinfecție alimentară

Social 23.09.2013 11:44 Vizualizări2172
Atenție mare la ciuperci! Mai multe persoane au făcut toxiinfecție alimentară bioterapi.ro

În ultimele două zile, 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Sâmbătă, trei persoane, printre care și doi minori, au ajuns la spital și au fost internați în secția de boli contagioase a Spitalului raional din Edineț. A doua zi, alte opt persoane au fost spitalizate în regim de urgență în Spitalul raional din Briceni. Potrivit medicilor, starea celor 11 este de gravitate medie.

Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale transmite că pompierii au colectat date de la instituțiile medicale din țară. Potrivit rezultatelor, oamenii s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare, consumate la domiciliu. Medicii ne recomandă să nu mâncăm ciuperci de a căror proveniență nu suntem siguri. Specialiștii afirmă că intoxicarea se produce chiar și atunci când ciupercile sunt comestibile, dar nu se prepară imediat după recoltare sau când se consumă cantități prea mari, pentru că sunt greu digerabile.

Ciupercile otrăvitoare se deosebesc destul de greu de cele comestibile. În cazul în care v-ați intoxicat consumând ciuperi, anunțați imediat medicul.

Autor: Tatiana Scutaru
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 863 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri