Stiri

Așa-zișii lideri din Lugansk și Herson îi cer lui Putin să „legalizeze” anexarea acestoor teritorii ucrainene la Rusia

Actualitate 28.09.2022 14:58 Vizualizări1242
Așa-zișii lideri din Lugansk și Herson îi cer lui Putin să „legalizeze” anexarea acestoor teritorii ucrainene la Rusia Le Monde

Autorităţile proruse din regiunile ucrainene Lugansk şi Herson au anunţat miercuri că i-au cerut oficial preşedintelui Vladimir Putin alipirea la Rusia, după un „referendum” privind anexarea condamnat pe scară largă de comunitatea internaţională, informează AFP şi Reuters.

„Dragă Vladimir Vladimirovici (...) vă solicit să examinaţi chestiunea aderării Republicii Populare Lugansk la Rusia în calitate de subiect al Federaţiei Ruse”, a declarat liderul separatist prorus din Lugansk (est), Leonid Pasecinik, într-un text postat pe aplicaţia Telegram.

„Suntem conştienţi de legătura istorică, culturală şi spirituală cu poporul multinaţional al Rusiei”, a adăugat el, care a evocat „visul” locuitorilor din regiunea sa de a se alătura Rusiei.

Anterior, Pascinik anunţase că se va deplasa la Moscova, la fel ca omologul său din regiunea Doneţk, Denis Puşilin, pentru a oficializa anexarea la Rusia.

O scrisoare similară i-a fost trimisă lui Putin de către Vladimir Saldo, care conduce administraţia de ocupaţie din Herson (sud).

În scrisoare, Saldo apără procesul electoral „absolut legal” în opinia sa şi invocă dreptul de autodeterminare al popoarelor, înscris în Carta Naţiunilor Unite, scrie Agerpres.

El indicase că i-a cerut preşedintelui rus să parafeze anexarea „cât mai rapid posibil”.

Aceste declaraţii intervin a doua zi după încheierea unor voturi privind anexarea, organizate de Moscova în patru regiuni ucrainene ocupate de trupele ruse (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), „referendumuri” calificate drept simulacre de către Occident.

Oficialităţile locale proruse au anunţat că în aceste consultări populare între 87% şi 99,2% dintre alegători s-au pronunţat pentru alipirea la Rusia.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 23.10.2026 23.10.2026 13:05 372 Horoscopul zilei 23.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 23.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri