AREST pentru militarul care a doborât un pilon și a omorât un om
1179
Bărbatul care acum câteva zile a pierdut control volanului, s-a tamponat cu mașina într-un stâlp, acesta a căzut peste un bărbat și l-a omorât, iar alte cinci persoane au fost traumatizate, a primit mandat de arest preventiv pentru 20 de zile.
Accidentul a avut loc pe data de 26 ianuarie curent, pe strada Lunca Bâcului din sectorul Ciocana al capitalei. Învinuitul, care se deplasa la volanul unui automobil de model „Hunday Getz”, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un stâlp de electricitate, tamponând pietonii aflaţi în apropierea părţii carosabile. În urma accidentului, un pieton a decedat pe loc, iar alte cinci persoane, cu vârstele cuprinse între 30 – 54 de ani, au fost internate, cu diferite traumatisme, la Spitalul de Urgenţă.
Fiind supus testării alcooscopice, în aerul expirat de învinuit a fost stabilită o concentraţie a vaporilor de alcool de 0,62 mg/l, ceea ce se califică ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Învinuitul are 24 de ani şi este militar prin contract al Bazei de Instruire a Armatei Naţionale.
Potrivit procurorilor, bărbatul care a decedat în urma accidentului avea 43 de ani şi activa în calitate de inginer la o întreprindere, iar în acea seară se întorcea acasă de la serviciu.
Pe moment, trei dintre victimele rănite au fost deja externate din spital, alte două – continuă tratamentul în staţionar.
Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă până la opt ani de închisoare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
11.09.2026
18:40
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
15:45
11.09.2026
15:30
11.09.2026
14:55
11.09.2026
14:54
11.09.2026
14:36
11.09.2026
14:17
11.09.2026
13:53
11.09.2026
13:50
11.09.2026
13:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova

















