09:50:12 28.01.2026
Stiri

Ţara europeană în care TOŢI cetăţenii au devenit MILIONARI

Economie 10.01.2014 09:13 Vizualizări1049
Ţara europeană în care TOŢI cetăţenii au devenit MILIONARI

Toţi cetăţenii Norvegiei au devenit miercuri milionari în moneda naţională după ce valoarea activelor celui mai mare fond de investiţii de stat a crescut ca urmare a exploziei preţurilor la petrol şi gaze, informează ZF.ro, cu referire la Reuters.

Valoarea activelor fondului Government Pension Fund Global a crescut la peste 5 110 miliarde de coroane norvegiene (600 de miliarde de euro) încă din prima săptămână a anului 2014, valoare de peste un milion de ori mai mare decât populaţia Norvegiei la cel mai recent recensământ (5 096 300).

Este pentru prima oară când valoarea fondului a ajuns la peste 1 milion de coroane pentru fiecare cetăţean, spune Thomas Sevang, purtătorul de cuvânt al băncii centrale.

Fondul a ajutat statul să depăşească eventualele crize ce puteau apărea în urma modificărilor neprevizibile ale preţurilor la petrol şi gaze. Norvegia este al şaptelea exportator de petrol din lume.

Totuşi, norvegienii nu pot accesa sau cheltui banii. Deşi scopul fondului de stat este să asigure bunăstarea generaţiilor viitoare, guvernul norvegian utilizează o parte din bani pentru a-şi finanţa parţial bugetul, însă nu mai mult de 4% din valoarea activelor. Sumele trase la buget din fond asigură plata subvenţiilor şi a ajutoarelor sociale, care descurajează oamenii să lucreze, notează Reuters.

Valoarea fondului reprezintă 183% din PIB-ul Norvegiei şi se estimează că va atinge 220% până în 2030.

Înfiinţat în 1990, fondul Government Pension Fund Global este unicul investitor al sumelor obţinute de Norvegia prin exploatarea resurselor din Marea Nordului. Cel mai mare fond suveran din lume deţine aproape 1% din totalul acţiunilor la nivel mondial, dar a investit şi în obligaţiuni şi proprietăţi de la Londra la Boston.

Fondul de investiţii al Norvegiei a realizat anul trecut primele investiţii în România, în acţiuni BRD, Banca Transilvania (TLV), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), OMV Petrom (SNP) şi în acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit raportului anual al fondului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
28.01.2026 08:01 306 Horoscopul zilei 28.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 16.82 1 RON 3.93 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte