Stiri

API și CJI cer DEMISIA președintelui și membrilor CCA: Au avut parghii pentru a diminua „falsurile” și „manipularea” în audiovizual, dar NU au făcut-o

Social 16.11.2016 15:16 Vizualizări10994
API și CJI cer DEMISIA președintelui și membrilor CCA: Au avut parghii pentru a diminua „falsurile” și „manipularea” în audiovizual, dar NU au făcut-o api.md

Asociația Presei Independente și Centrul pentru Jurnalism Independent cer demisia președintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCE), Dinu Ciocan, dar și a membrilor acestei instituții pentru că nu au întreprins măsuri eficiente menite să diminueze „falsurile” și „manipulările” din cadrul campaniei electorale ale mai multor posturi de televiziune din R. Moldova.

„Dacă analizăm comportamentul mass-media în toată campania electorală, putem afirma că, în afară de partizanat, multe instituţii media au operat cu manipulări, defăimări și dezinformări. Membrii CCA sunt și ei responsabili, pentru că au admis acest comportament și nu au intervenit cu sancțiuni, preferând să joace un rol de observator și nu de instituție reglementatoare. Chiar dacă am îndemnat CCA să aibă un comportament proactiv în campania electorală şi să apere dreptul cetăţenilor la informaţie onestă, instituția nu a învățat lecția campaniilor electorale trecute, abordând același comportament pasiv. Considerăm că membrii CCA care se fac vinovaţi de această stare de lucruri trebuie să-şi prezinte demisia de onoare”, a declarat Nadine Gogu, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, astăzi, într-o conferință de presă.

„CCA s-a autoexclus de la monitorizarea activă a campaniei electorale, fapt care a stimulat manipularea informațională masivă prin intermediul mass-mediei. Este scandalos că unele posturi de televiziune cu acoperire națională, contrar legii, nu au organizat dezbateri electorale sau le-au difuzat în ore de minimă audiență, privând cetățenii de informaţie despre candidaţi. Aceste posturi parazitează pe nişte frecvenţe care sunt publice şi nu aparţin patronilor acestor televiziuni. Din păcate, în această campanie electorală, mulţi jurnalişti au preferat să servească interesului patronilor și nu al cetățenilor. Având la îndemână toate pârghiile legale pentru a diminua falsurile şi manipularea în audiovizual, CCA a inventat motive să nu facă acest lucru, protejându-i de fapt pe unii patroni de media. Asociațiile noastre cer demisia preşedintelui CCA și a membrilor care se fac vinovați de neaplicarea legislaţiei audiovizuale pentru garantarea dreptului la informaţie obiectivă”, a afirmat și Petru Macovei, directorul executiv al API.

Cele două organizații neguvernamentale au monitorizat, în campania electorală, 12 posturi tv, 12 portaluri online și trei ziare.

Menționăm că, pe perioada campaniei electorale, CCA a aplicat în două rânduri amenzi de câte 5 400 de lei posturilor de televiziune „Prime”, „Canal 2”, „Canal 3”, „Publika TV”, „Jurnal TV”, „Accent TV” şi „NTV Moldova”, pentru că „au făcut partizanat politic pentru unii candidaţi electorali, sfidând, astfel, spiritul democraţiei, legislaţiei electorale, normele deontologice şi jurnalistice”.

Dinu Ciocan nu a răspuns la telefon pentru a comenta declarațiile făcute de Nadine Gogu și Petru Macovei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4617 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 06.09.2026 06.09.2026 13:47 925 Horoscopul zilei 06.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri