APEL // Procurorii cer câte 15 ani de închisoare pentru cei doi luptător K1, care au ucis în bătaie un tânăr, în fața unui club din Chișinău. Prima instanță i-a ACHITAT
1640
Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, anunță că a contestat astăzi sentința primei instanțe prin care unul dintre luptătorii K1 a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și condamnat doar la amendă pentru huliganism.
Este vorba despre inșii care au bătut crunt acum doi ani, în fața unui club din capitală, un tânăr pe nume Sergiu Bejenaru. După câteva zile, victima s-a stins pe patul de spital.
Procurorul a calificat sentința pronunțată pe 26 iunie de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ca fiind una ilegală și a depus apel, insistând pe condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, pe ambele capete de acuzare - huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.
În acest caz a mai fost implicat un prieten de-al luptătorilor K1, care este anunțat în căutare. Numele luptătorilor K1 vizați în acest caz sunt Mihail Pârgaru, Aurel Ignat și Eugen Deliu.
Amintim că acea bătaie a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, când inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe Sergiu Bejenaru, care a murit la spital în noaptea de 24 spre 25 mai. Victima a lăsat orfan de tată un copil de șase ani.
31.12.2025
19:52
33
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
278
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
379
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
1635
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
425
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
543
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
657
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
431
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
437
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
414
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
17:35
256
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
348
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
1460
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
409
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
520
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
614
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
419
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
410
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
408
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
491
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
544
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
429
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
463
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
490
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
453
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
561
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
506
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
578
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
549
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
742
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
783
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
671
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
30.12.2025
17:44
839
Atac asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră: Rusia vizează infrastructura critică și o navă civilă avariată în Odesa
30.12.2025
16:49
848
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
30.12.2025
15:27
733
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














