UTIL // ANSA AVERTIZEAZĂ la ce trebuie să fii ATENT de sărbători ca să nu ajungi la SPITAL
1322
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă, în ajunul sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional crește consumul de produse alimentare, ca acestea să fie procurate numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar, evitând comerțul stradal.
Specialiștii ANSA atrag atenția consumatorilor asupra câtorva aspecte, în cazul în care doresc să achiziţioneze produse alimentare din târgurile organizate în această perioadă sau din pieţe. Astfel, consumatorii trebuie să observe dacă există și funcționează vitrine frigorifice pentru produsele de origine animală, să nu fie deteriorate ambalajele, iar produsele să fie etichetate cu date privind tipul produsului, originea, condiţiile de păstrare, data obţinerii, termenul de valabilitate etc.
Cei care preferă carnea de porc și o procură din locuri neautorizate riscă să se îmbolnăvească de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi poate duce la deces. „Pentru evitarea riscurilor, carnea trebuie să fie însoțită de certificat sanitar-veterinar, eliberat de medicul veterinar oficial al unității de origine, care atestă salubritatea și calitatea acesteia. Prezența mărcii de sănătate atestă că produsul a trecut controlul sanitar-veterinar.
Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, să fie elastică, iar la apăsare trebuie să revină la forma iniţială. Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate”, recomandă specialiștii ANSA.
În ceea ce privește semnele care arată că peştele este proaspăt, specialiștii susțin că acesta trebuie să aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile - de culoare roz. Dacă peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor și carnea este moale.
„Comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă şi să fie prezente date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi. Înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă”, se arată în comunicatul emis de ANSA.
Specialiștii atenționează asupra faptului că cetăţenii care cumpără alimente din locuri neautorizate se expun pericolului de a-şi petrece sărbătorile la spital.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
18.09.2026
09:50
18.09.2026
09:23
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















