Anatol Șalaru, ATACAT de un fost viceministru al Apărării: „Un medic sanitar ne învață pe toți minte”
3129
facebook.com O postare pe Facebook a ministrului Apărării Anatol Șalaru, prin care acesta critică o declarație făcută la sfârșitul anului 2014 de un fost ofițer al Armatei Naționale, care anunța că ne putem pregăti de un război hibrid, a fost dur criticată de fostul viceministru al Apărării, Alexandru Gorgan.
Colonelul i-a reproșat lui Șalaru că nu este cazul să le dea lecții ofițerilor din armată, pentru că nu ar avea pregătirea necesară.
„Ce mare strateg militar și profesionist vorbește. Un medic sanitar, care nici nu a activat în domeniu, ne învață pe toți minte. Inclusiv cum să folosim patrimoniul țării în interes personal. Bravo”, a comentat Alexandru Gorgan la postarea ministrului Șalaru.
După ce un alt internaut i-a scris lui Gorgan că trebuie să existe o supunere în armată și să i se dea ascultare ministrului, colonelul a reacționat din nou: „Cine trebuie ascultat întocmai? Acel care a organizat modernizarea trenurilor cu zeci de milioane de euro și care au fost scoase din exploatare că ardeau? Sau cel care a fost organizatorul concesionării Aeroportului internațional?”.
Alexandru Gorgan a mai precizat că un ministru civil nu poate conduce armata. „Poate și în lupte, să nu dea domnul, Șalaru se va avânta în fruntea Armatei cu căldarea de clor pentru dezinfectarea veceurilor?”, a întrebat ironic militarul.
Anatol Șalaru nu a reacționat la comentarii.
Precizăm că actualul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, este fiul lui Alexandru Gorgan. Anatol Șalaru a declarat anterior că i-a cerut lui Igor Gorgan să-și dea demisia, pentru că ar fi fost depistate mai multe nereguli în activitatea Marelui Stat Major, dar acesta refuză.

24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.09.2026
07:05
11.09.2026
07:03
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
10.09.2026
22:12
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate


















