Analizele medicale OBLIGATORII pentru copii
2015
bebee.ro Medicii recomandă părinţilor să meargă anual la un laborator medical specializat în vederea efectuării de analize medicale atât lor, cât şi copiilor.
Aceste analize sunt numite în lumea medicală drept analize de rutină. Avantajul acestor analize este că se poate supraveghea şi interveni în cazul în care în organism apar dereglări, scrie bebee.ro
În ceea ce priveşte efectuarea analizelor la copii se necesită mai multă atenţie. Analizele la care sunt supuşi diferă în funcţie de vârstă, astfel unele dintre ele sunt recomandate să se realizeze mai des sau cel puţin anual.
Când părinţii decid să ducă copilul pentru a-i fi evaluată starea de sănătate trebuie să se respecte câţiva paşi, printre care: cu o seară înainte copilului nu i se dau dulciuri, este pus la somn devreme pentru a fi odihnit şi în ziua precedentă, copilul să nu fi făcut prea mult efort sau să fi fost stresat.
În dimineaţa în care se merge la analize, copilul trebuie să fie nemâncat şi să aibă o igienă corespunzătoare. Dacă se fac analize la sânge este bine să observaţi dacă acul este sigilat şi introdus într-un recipient steril.
La bebeluşi, de obicei, sângele se prelevează de la nivelul degetului inelar sau din lobul urechii, iar dacă este mai mare, se va preleva de la încheietura braţului. În cazul analizelor de urină şi materii fecale, recipientul utilizat trebuie să fi fost închis ermetic pentru a fi siguri că este steril şi nu va influenţa rezultatul.
În general, medicul de familie recomandă părinţilor anumite analize la care să fie supuşi copiii şi anume:
Hemoleucograma. Este o analiză a sângelui în care se măsoară numărul de celule roşii (eritrocite), celule albe (leucocite) şi trombocite, cantitatea de hemoglobină, procentul de celule roşii, mărimea lor şi media volumului de celule în sânge. În funcţie de valorile obţinute se pot depista anemiile, infecţiile, alergiile sau alte boli.
Analiza biochimică. Măsoară nivelul glicemiei, balanţa hidro-electrolitică şi modul în care îşi exersează funcţia rinichii. Pe scurt, se verifică cantităţile de sodiu, calciu, potasiu, cloruri, glucoza, ureea şi creatinina.
Exudatul faringian. Se prelevează o mostră din regiunea faringiană (gât), se plasează într-un mediu de cultură şi după un timp, se studiază la microscop. Prin intermediul celor observate, se pot identifica posibilele infecţii bacteriene, fungice sau virale.
Examenul coproparazitologic. Se efectuează prin studierea materiilor fecale pentru identificarea unor paraziţi ce se localizează la nivel intestinal.
Testul ASLO (anticorpi antistreptolizina O). Este o analiză a sistemului imunitar, ce are la bază depistarea infecţiilor cu streptococi de tip A sau mai exact, găsirea unor anticorpi în sânge ce apar din cauza prezenţei streptococului de tip A. Valoarea normală pentru un copil este sub 150.
24.11.2025
07:18
268
SUA și Ucraina propun un plan de pace revizuit pentru conflictul cu Rusia, renunțând la concesii teritoriale impuse anterior
24.11.2025
01:12
440
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
581
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
668
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
702
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
863
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
648
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
613
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
602
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
692
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
24.11.2025
01:12
411
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
543
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
622
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
676
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
843
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
630
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
594
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
590
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
677
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
625
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
656
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
563
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
746
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
853
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
596
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
781
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
872
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
871
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
924
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
820
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
893
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
918
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
1112
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
877
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1243
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














