Ambasadorul Ioniță, la 10 ani de parteneriat strategic: „Oare ce a mai făcut România în R. Moldova? Depinde pe cine întrebi. Politicienii au un răspuns sau mai multe, în funcție de culoarea sau agenda politică, oamenii simpli, beneficiari – altul”
2413
Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, le-a dat o replică, cu exemple concrete, celor care încearcă să diminueze suportul acordat de către București Republicii Moldova. Diplomatul a făcut trimitere la platforma 10ani.ro, care a calculat că, în cei zece ani de parteneriat strategic, România a făcut investiții de 55 de milioane de euro în beneficiul celor circa trei milioane de locuitori ai R. Moldova.
„Oare ce a mai făcut România în Republica Moldova? Depinde pe cine întrebi. Politicienii au un răspuns (sau mai multe, în funcție de culoarea sau agenda politică), oamenii simpli, cetățenii beneficiari direcți ai proiectelor noastre - altul.
Pentru toți avem însă exemple concrete de reușite frumoase, menite să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor din Republica Moldova, la educația, sănătatea și prosperitatea lor, la susținerea parcursului european și la racordarea ireversibilă la spațiul occidental de valori (în care se respectă democrația, statul de drept și drepturile omului)”, a scris Ambasadorul Ioniță pe pagina sa de Facebook.
CITIȚI și SMURD-2, cu ajutorul României: 10 milioane de euro de la UE pentru construcția a două puncte SMURD la Ungheni și Cantemir, dar și patru platforme de aterizare a elicopterelor
Precizăm că sprijinul constant, asumat și foarte responsabil acordat de România oamenilor din Republica Moldova, s-a materializat prin demararea, implementarea și finalizarea unor proiecte extrem de importante pentru comunitățile și întreaga societate din Republica Moldova, cum ar fi proiectul SMURD, renovarea a 933 de grădiniţe din R. Moldova, donarea a 196 de microbuze școlare, construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, acordarea a 20 de camioane pline cu ajutoare destinate luptei cu COVID-29, renovarea Sălii cu Orgă din Chișinău și a Muzeului Național de Artă al Moldovei, construcția unui nou sediu pentru Teatrul muzical-dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, reabilitarea Scării-cascadă din Parcul Valea Morilor, Chișinău, construcția rețelei de apeduct și canalizare pentru 577 de gospodării din satul Roșu, raionul Cahul.
Citește și: Ambasadorul Ioniță, MÂHNIT de faptul că ajutorul românesc de 70 de milioane de lei a fost întâlnit la marginea Chișinăului, dar mașinile la mâna a doua din Rusia - în PMAN: „Unii par să acorde mai multă importanță mașinilor de deszăpezire...”
31.08.2026
14:30
31.08.2026
14:28
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
















