ALTERNATIVĂ pentru GAZUL rusesc: Procedura de instalare a centralelor FOTOVOLTAICE pentru consumatorii casnici, SIMPLIFICATĂ în R. Moldova
9984
Procedura de racordare, instalare și punere în exploatare a centralelor fotovoltaice pentru consumatorii casnici din R. Moldova va fi simplificată.
O inițiativă care vizează promovarea utilizării surselor regenerabile de energie a fost aprobată astăzi de către Comisia economie, buget și finanțe și urmează a fi propusă spre aprobare plenului Parlamentului, în prima lectură.
Mai exact, documentul prevede reducerea, de la 30 la 10 zile calendaristice, a termenului de eliberare a avizului de racordare a instalațiilor de producere din surse regenerabile de energie cu capacități mici. De asemenea, consumatorii casnici, care intenționează să monteze instalațiile respective, nu vor mai fi obligați să obțină actul de corespundere.
Admiterea în exploatare a acestor instalații va fi confirmată prin declarația electricianului autorizat.
Inițiativa mai prevede că, la proiectarea centralelor electrice care utilizează surse regenerabile în cazul caselor locative individuale, inclusiv cele familiale, case duplex sau înșiruite, în limita terenului privat, documentația de proiect va fi elaborată doar pentru compartimentul de electricitate și rezistență, fără certificat de urbanism pentru proiectare. Lucrările de construcție și montare vor putea fi făcute fără autorizația de construcție.
Totodată, punerea în exploatare a centralelor electrice care utilizează surse regenerabile de către distribuitorul de energie electrică va putea fi făcută fără avizarea din partea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
O altă prevedere a proiectului vizează recalcularea surplusului de energie electrică distribuit în rețea, care se va face la data de 30 aprilie, la solicitarea în scris a consumatorului final. Dacă puterea de producere a energiei electrice va fi mai mare decât consumul, distribuitorul de energie electrică va achita diferența calculată la prețul mediu de procurare a energiei electrice pe piață pentru ultimele 12 luni.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















