Alimentul miraculos! Tot ce nu știai despre miere
1836
perfecte.ro Mierea este un aliment nu numai gustos, dar și sănătos, care ajută în foarte multe afecțiuni. Dar, atenție, nu trebuie depășită doza.
Aliment-medicament
Mierea susține buna funcționare a organelor-cheie ale omului: inimă și ficat. Îți aduce energia zilnică de care ai nevoie, alungând oboseala fizică și intelectuală. Este și un remediu excelent pentru problemele stomacului, întrucât stimulează apetitul, ajută la digestie și are acțiune laxativă. Mierea poate fi folosită și extern, prin aplicații pe zona afectată în arsuri, ulcerații și ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor în urma operațiilor. Doza zilnică recomandată este de una-două linguri. Bineînțeles, este contraindicată diabeticilor, care o vor consuma doar la sfatul medicului nutriționist și este interzisă în cazul persoanelor alergice la produse apicole.
Preparate care previn răcelile
Pentru a trece mai ușor peste schimbările bruște de temperatură și a rezista ultimului val de viroze, medicul ne recomandă produse în care principalul ingredient este mierea, la care se adaugă plante cum ar fi pătlagina, pinul, cimbrișorul, teiul, ghimbirul, ridichea neagră, mugurii de plop sau scorțișoară. Un alt preparat pe care îl poți găsi în comerț și este indicat persoanelor care se îmbolnăvesc mai ușor este un amestec de extract de propolis standardizat, vitamina C, ulei de anason și ulei de busuioc.
Stimulent al fertilității
Lăptișorul de matcă stimulează și el imunitatea. Datorită unui compus al său, acționează asupra sistemului endocrin ca un hormon natural și normalizează funcțiile organelor reproducătoare, atât la femei, cât și la bărbați. Stimulează dezvoltarea copiilor şi este de un real folos mai ales celor care au probleme cu creșterea. Are și acțiune hepatoprotectoare şi, de asemenea, este benefic și în tratamentul aterosclerozei. Facilitează consolidarea osoasă în osteoporoză și recuperarea după o fractură. Luat în doze de 200-500 mg zilnic, timp de una-două luni, acționează ca tonic și stimulator fizic și psihic.
„Pâinea-albinelor" reface ficatul
Datorită conținutului său bogat în seleniu, păstura detoxifică organismul și susține capacitatea lui de apărare. Tratează anemiile și afecțiunile hepatice. Se mai numește și „pâinea-albinelor" și are însușiri superioare polenului: are o valoare nutritivă de trei ori mai mare. Aceste două produse sunt printre puținele remedii care au capacitatea de a reface celula hepatică.
Să fie autentică
Pentru a avea cu adevărat efecte curative, mierea trebuie să fie curată, necontrafăcută. Cel mai bine ar fi să ți-o procuri dintr-o sursă sigură. Greutatea este un indiciu: un litru de miere ar trebui să aibă în jur de un kilogram jumătate, să fie densă și să prezinte tendința de a se zaharisi. Dacă te pricepi, îți poți da seama după gust, care este total diferit în cazul celei naturale, mult mai aromat decât amestecul de zahăr și de plante medicinale care substituie uneori mierea.
Sursa: Realitatea.net
26.11.2025
02:46
272
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
514
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
496
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
511
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
521
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
551
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
553
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
982
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
519
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
502
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
26.11.2025
02:46
246
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
25.11.2025
23:05
489
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
25.11.2025
21:27
485
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
504
26 Noiembrie 2025: Schimbare semnificativă de temperatură în Republica Moldova
25.11.2025
19:31
513
Generalul Curtis King reafirmă angajamentul ferm al SUA față de NATO și România în fața provocărilor estice
25.11.2025
17:48
543
NATO își intensifică protecția pe flancul estic împotriva dronelor, în urma incidentelor din România, avertizează Polonia
25.11.2025
17:33
543
Planul lui Trump agită Europa: dezbatere intensă privind activele rusești blocate și viitorul finanțării Ucrainei
25.11.2025
17:32
972
ULTIMA ORĂ // Ucraina ar fi acceptat un acord de pace propus de administrația Trump. Ce prevederi ar dispărea din planul inițial
25.11.2025
17:26
510
Vicepreședintele unei organizații teritoriale a fostului Partid „Șor”, condamnat pentru implicare în finanțare ilegală
25.11.2025
16:53
495
Ministrul Energiei în Telenești: Investiții în surse regenerabile și eficiență energetică pentru un viitor sustenabil
25.11.2025
16:06
556
Chişinăul convoacă ambasadorul rus după incidentul cu dronele care au survolat spațiul aerian moldovenesc în timpul unui atac asupra Ucrainei
25.11.2025
15:26
497
Eugeniu Osmochescu accentuează colaborarea Republicii Moldova cu UNIDO pentru modernizarea industrială și digitalizarea economiei
25.11.2025
14:02
1072
Imagini EXCLUSIVE cu drona de producție RUSEASCĂ căzută la Cuhureștii de Jos, raionul Florești: Are o greutate de până la 18 kg, iar distanța de zbor e de 600 km
25.11.2025
13:50
707
Soluții urgente pentru școlile aglomerate din Chișinău: MEC oferă clădiri și fonduri pentru extinderea capacității educaționale
25.11.2025
13:50
697
„Să lase la o parte fițuicile trimise de un stat străin și să se gândească la securitatea familiilor din R. Moldova”. Spicherul Grosu, REPLICĂ pentru „portavocea” Kremlinului
25.11.2025
13:19
678
Evacuare de urgență în Cuhureștii de Jos după prăbușirea unei drone, România intensifică măsurile aeriene
25.11.2025
12:17
732
Trimisul lui Putin la Chișinău, convocat la MAE în legătură cu PRĂBUȘIREA unei drone la Cuhureștii de Jos, raionul Florești
25.11.2025
12:08
648
Macron clarifică: Franța nu va trimite tinerii să lupte în Ucraina, deși subliniază nevoia de consolidare a legăturii armată-națiune
25.11.2025
12:01
906
Dodon și Victoria Furtună au dat VERDICTUL în privința dronei căzute pe o casă din raionul Florești: „A fost așezată pe acoperiș… Cum poate o dronă cu EXPLOZIBIL să aterizeze pe ardezie fără niciun fel de distrugere?”
25.11.2025
11:56
480
13.500 de studenți învață despre integritatea academică într-o campanie națională ambițioasă
25.11.2025
10:54
588
Eugeniu Osmochescu promovează la UNIDO modernizarea industrială și tranziția către energia verde în Republica Moldova
25.11.2025
10:27
482
Societatea civilă participă activ în licitațiile pentru producerea energiei verzi în Moldova
25.11.2025
10:10
767
Dronele armatei lui Putin ÎNCALCĂ flagrant spațiul aerian al R. Moldova. ȘASE aparate de zbor au fost detectate astăzi în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vădă și Florești
25.11.2025
09:59
828
FOTO // O dronă rusească, cu însemnul „Z”, a căzut pe ACOPERIȘUL unei construcții din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești,
25.11.2025
08:14
632
Horoscopul zilei 25.11.2025
Steve Witkoff a oferit Rusiei sfaturi despre cum să prezinte lui Trump un plan de pace pentru Ucraina, conform Bloomberg
Trump surprinde cu o alegere neașteptată: Dan Driscoll, „omul dronelor”, intră în jocul negocierilor pentru pacea în Ucraina
Cofondatorul Lukoil, Leonid Fedun, își vinde pachetul de acțiuni în contextul sancțiunilor internaționale
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
17.19
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41


Inapoi














