Ala Nemerenco, de Ziua lucrătorului medical: „Numai ei, MEDICII, pot întoarce ceasul înapoi și-l mai răsucesc odată. Ei pot înlocui cu zâmbet și speranță grimasele durerii. E o profesie trăită la maximum, chiar dacă mulți nu vedeți...”

Fosta ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, cere respect pentru „halatele albe”. Acest respect trebuie manifestat prin construirea spitalelor moderne, prin asigurarea cu echipamente bune, medicamente necesare și, nu în ultimul rând, salarii motivante.

„Deoarece toate acestea de fapt nu sunt pentru ei, ci pentru noi toți”, a scris Nemerenco pe Facebook, de Ziua lucrătorului medical și farmacistului.

Citiți mai jos întreaga felicitare a fostei ministre a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la adresa medicilor:

În medicină rar cine vine întâmplator. E unica profesie care consumă atât de mult - tinerețea, emoțiile, timpul, sănătatea, ba chiar și viața. Încă nu am aflat ce oferă în schimb aici la noi. Când am început să majorez salariile, ne-au împachetat valizele...

Anii tinereții îi petreci în amfiteatre anatomice cu miros adânc de formalină, care îți îmbibă hainele și-ți stă în gât mult timp, în sesiuni foarte stresante cu câte 6-7 examene și cam tot atâtea colocviumuri cu notă (o zecime de bal mai puțin și adio! bursă); nesomn până în dimineți albe - numai fiecare osișor, mușchi, arteră, venă, și fiecare bucățică din corpul uman în latină câte nopți îți ia, după - care este norma și apoi patologia, de la celulă pină la organe, după - ce e cu fiecare boală, de unde se ia, cum se dezvoltă și cum se tratează, după - fiecare medicament cu formula sa lungă plină de radicali și tot așa - ani și ani. E mult de povestit prin ce se deosebesc studiile de la medicină cu celelalte. Și de ce sunt atât de lungi. Mai ales acum, când fiecare e aproape medic și întră în polemici profunde pe subiecte medicale, deși idee nu are cam ce este replicarea virală prin clivare ARN dublu catenar.

După care vin anii de profesie în care arzi, te consumi cu fiecare pacient, chiar dacă el adesea nu vede, faci gărzi, consultații, operații, nu dormi nopți, plângi, uneori în hohote, neputincios, agăți boli pe care nimeni nu vrea să le recunoască că sunt profesionale și te gândești - la ce mi-a trebuit mie asta? Ani în care poți fi într-o clipă zeificat și imediat, în alta - demonizat.

Și totodată, nu există muncă care ar aduce atâta împlinire - în două cu durere, cu transpirație, cu emoții trăite la limită. Este limita în care numai ei, medicii, pot întoarce ceasul înapoi și-l mai răsucesc o dată. Este limita în care numai ei pot înlocui cu zâmbet și speranță grimasele durerii. Este limita în care numai ei fac un ghemotoc venit pe lume fără speranțe să țipe. Și tot ei sunt cei care pun primii palmele obosite pe ochii care se închid pentru totdeauna.

E o profesie trăită la maximu,, pe vârf de adrenalină, chiar dacă mulți nu vedeți sau nu doriți să vedeți.

Ocrotiți și respectați medicii și toți lucrătorii medicali. Respectați halatele albe. Mai ales acum. Iar dacă ceva nu e bine, nu fiți indiferenți. Contribuiți să avem spitale moderne, echipamente bune, medicamente necesare, salarii pentru ei motivante, guvernări care ar considera sănătatea o prioritate majoră. Deoarece toate acestea de fapt nu sunt pentru ei, ci pentru noi toți.

Felicitări cu ocazia sărbătorii, dragi colegi! Și rezistați vă rog acestui calvar, aveți grijă. După furtună mereu iese soarele, e inevitabil.

Foto Ala Nemerenco: „Grupa mea în anul I, veniți să cucerim Everestul medicinei cu doar câte 16-18 ani în buzunar, dar până una-alta, trimiși la cules roșii în r. Hâncești”