Agricultorii, nemulțumiți de deciziile Guvernului: „Decizia privind alocarea celor 200 de milioane de lei din Fondul de intervenții pentru compensații încă nu există și nu se cunoaște când ajunge motorina din România”
1067
Agricultorii protestatari se declară nemulțumiți de deciziile Guvernului privind sprijinul acordat fermierilor și solicită o întrevedere de urgență cu premierul Dorin Recean și cu vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„Atragem atenția societății că cele două regulamente privind alocarea compensațiilor și repartizarea motorinei, care au fost aprobate la ultima ședința Cabinetului de miniștri (luni, 14 august - n.r.), sub presiunea agricultorilor protestatari, prevăd un sprijin care nu acoperă nici 25 de procente din pierderile fermierilor la culturile de prima grupă, ținând cont de prețurile actuale derizorii, și care va fi acordat doar pentru o parte din fermieri veritabili. Totodată, din cauza tergiversării procedurilor de aprobare, acest ajutor va ajunge la producători agricoli în cel mai bun caz la începutul lunii octombrie. Atenționăm că decizia privind alocarea celor 200 de milioane de lei din Fondul de intervenții pentru compensații încă nu există, precum și nu se cunoaște când ajunge motorina din România”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Forța Fermierilor”, condusă de fostul deputat Alexandr Slusari.
„Forța Fermierilor” solicită „o discuție complexă” cu prim-ministrul și cu ministrul Agriculturii despre situația actuală pe piața cerealelor și oleaginoaselor.
„Agricultorii, care se confruntă acum cu o hărțuire fără precedent din partea creditorilor și riscă să fie distruși până în octombrie, au vrut să dezbată subiectul introducerii unui moratoriu măcar pentru 3 luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență. Am vrut să abordăm problema fluidizării transportului cu care este exportată producția agricolă moldovenească și ucraineană prin crearea coridoarelor vamale speciale pentru cerealele și oleaginoasele autohtone. Am așteptat să fim informați cum stau lucrurile cu accesarea fondurilor europene de compensare a pierderilor agricultorilor în urma războiului, care au fost solicitate de Guvernul nostru cu mare întârziere”, cităm din același comunicat de presă, care acuză actuala guvernare de „lipsă de dialog”.
Asociația „Forța Fermierilor” anunță că va face tentative în zilele următoare de a discuta cu factorii-cheie revendicările agricultorilor, dar dacă acestea vor eșua, atunci fermierii vor scoate din nou tehnica agricolă pe traseele naționale.
29.03.2026
18:38
244
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
457
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
461
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
527
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
564
Horoscopul zilei 29.03.2026
695
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
710
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
693
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
855
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
728
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
29.03.2026
18:38
55
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
447
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
450
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
518
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
552
Horoscopul zilei 29.03.2026
686
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
701
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
687
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
845
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
723
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
808
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
854
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
761
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
836
Horoscopul zilei 28.03.2026
936
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1046
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
895
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
995
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
976
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1010
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
971
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
925
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1014
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
847
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
841
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














