Admitere 2026: medie minimă 7 la Științele educației și noi cote speciale pentru acces echitabil la universități
1400
Începând cu sesiunea de admitere din anul curent, candidații la studiile de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă o medie minimă de 7. Aceeași condiție va fi valabilă și pentru admiterea la master, pentru toate programele de studii. Prevederea este inclusă în modificările la Regulamentul-cadru privind admiterea în învățământul superior pentru anul universitar 2026–2027 și are drept scop creșterea nivelului de pregătire al viitorilor profesori, precum și consolidarea prestigiului studiilor universitare.
Printre principalele noutăți se regăsește și planificarea locurilor bugetare la programele de studii la distanță, destinate persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată, care nu pot participa fizic la cursuri, dar care doresc să își continue formarea profesională în condiții adaptate.
„Prin această măsură, MEC își propune să ofere mai multe șanse tinerilor cu mobilitate redusă să urmeze o facultate în condiții adaptate nevoilor lor”, menționează Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC.
Alte modificări vizează domeniile STEAM – Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică. La repartizarea locurilor bugetare pentru aceste programe, prioritate vor avea absolvenții profilului real. Prin această măsură, MEC urmărește să crească numărul specialiștilor în domenii strategice. De asemenea, se dorește susținerea dezvoltării sectoarelor inovative și digitale, tot mai importante pentru economia națională.
Noile prevederi includ și mai multe facilități pentru anumite categorii de candidați. A fost majorat numărul locurilor cu destinație specială pentru tinerii din stânga Nistrului și municipiul Bender. Aceștia vor putea participa atât la concursul separat pentru aceste locuri, cât și la concursul general de admitere, având astfel șanse sporite de a accede la învățământul superior.
În același timp, tinerii din diaspora moldovenească vor beneficia în continuare de o cotă separată de admitere la universitățile din Republica Moldova. Ei vor putea participa și la concursul general pentru locurile bugetare sau cu taxă, ceea ce le oferă mai multe oportunități de a se înscrie la programele de studii pe care și le doresc.
Se instituie și o cotă specială de locuri destinată candidaților de etnie romă. Aceste locuri, finanțate de la bugetul de stat, vor fi repartizate candidaților care au promovat concursul de admitere, dar au fost inițial încadrați la locurile cu taxă conform mediei generale. Astfel, se urmărește sprijinirea integrării și creșterea participării acestei comunități în invatamantul superior.
La fel ca și în anii precedenți, cetățenii Ucrainei și ai României care nu vor obține un loc bugetar vor achita aceeași taxă de studii ca și cetățenii Republicii Moldova, menținându-se astfel un regim echitabil de acces la învățământul superior.
Procesul de admitere va rămâne complet online, prin platforma eadmitere.gov.md. Candidații vor putea aplica individual sau cu ajutorul comisiilor de admitere ale universităților. Astfel, ei vor putea participa concomitent la concurs în maximum trei universități și vor putea selecta până la trei programe de studii pentru fiecare instituție, în funcție de prioritățile stabilite.
O altă schimbare importantă se referă la confirmarea locului de studii. Începând cu admiterea 2026, actele în original vor putea fi depuse inclusiv prin intermediul unei persoane împuternicite electronic, prin sistemul SIA MPower, facilitând astfel procedurile pentru candidații care nu se pot deplasa.
Admiterea în universități va începe pe data de 27 iulie 2026.
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















