Academia de Năuci și membrii ei corespondenți
2243
Trustia, elegii politikoase
Plouă, ninge (ipotetic vorbind), drumul nu stă. Ieri, Academia de Năuci a organizat un concurs pentru suplinirea locurilor vacante care s-au format în urma pandemiei de Covid-19 și a scăderii naturale a personalului. Crizele de tot felul - bugetară, educațională, medicală, cognitivă, demografică etcetera – nu afectează funcționalitatea Academiei de Năuci, ea continuă să producă academicieni năuci și, la nevoie, membri-corespondenți năuci pe bandă rulantă. Căci unde s-a văzut statalitate fără academii și academici, mareșali și generali, doctori și doctoranzi, guvernatori și guvernanți, scriitori și scribi, homosexuali și lesbiene, mitropolii și mitropoliți, cosmonauți și cosmopoliți, universități și universitari, bănci și bancheri, ministere și miniștri etcetera și viceversa?
Ca să devii academician năuc sau membru-corespondent de același fason, trebuie să te înscrii la concurs și să concurezi conform regulamentului. Iar ca să te înscrii la concurs, trebuie să prezinți CV-ul, operele alese, bibliografia și recomandările de rigoare. De regulă, academicienii năuci nu citesc decât propriile opere, de aceea se acordă prioritate candidatului cu cel mai mare volum (în pagini) de lucrări, considerându-se că numai volumul poate să redea adecvat geniul, dedicația și perseverența aspirantului la imortalitate.
Fiindcă eroul nostru - despre Macovei Balercă e vorba - nu stă prea bine cu volumul, el risca să fie învins de concurentul său mult mai prolific. „Volumul operelor Dvs. e cam subțirel”, spuse un membru al comisiei (care din întâmplare se nimerise să fie nașul său), insinuant.
„În schimb eu pot fluiera artistic”, răspunse Macovei Balercă și fără să aștepte reacția membrilor comisiei începu să fluiere artistic „Odă Bucuriei” de Ludvig Van Bethoven, sugerând astfel orientarea sa geopolitică, apoi, fără pauză, Rapsodia română nr. 1 de George Enescu și Balada lui Ciprian Porumbescu, la urmă, sugerând astfel știți voi ce. Efectul trilurilor, al arpegiilor sale obținute prin tradiționala țuguiere a buzelor în diferite forme și strecurarea, când intens-violentă, când mai puțin intens, abia sesizabil, a aerului prin orificiile respective a fost năucitor, membrii comisiei nu-și puteau veni în fire, inclusiv nașul său, Patrimoniu Bucium, care, deși își mai auzise finul fluierând artistic, chiar la nunta sa, de fiecare dată trăia noi clipe de catharsis.
-Propun să-l trimitem să ne reprezinte la Eurovizion. Precis luăm premiul mare! – spuse Bucium, recăpătându-și sensul existențial.
-Propun să-l votăm academician direct, trecând etapa de membru-corespondent! Balercă e bun de președinte al Academiei de Năuci, spuse secretara comisiei, Calistrata Vrânceanu, dar aceasta nu plăcu președintelui comisiei, Laie Bucălaie, care, fiind de statură ștefanică, credea că propria persoană e cea mai potrivită pentru orice funcție înaltă în stat.
-Eu zic să-l trimitem la ONU; să iasă la tribuna Adunării Generale, să fluiere artistic și toată planeta să afle instantaneu cine suntem noi cu adevărat. Avem șanse să nimerim în Consiliul de Securitate, în locul Rusiei, care va fi eliminată pentru invadarea Ucrainei, spuse Laie Bucălaie.
Era năucit și mai voluminosul, singurul concurent al lui Balercă. Acesta (nu merită să-i dăm numele) se retrase imediat din concurs, pricepând că nu are nicio șansă de câștig. „Eu am crezut că vom concura în domeniul năuc, problemele dentare mă împiedică să fluier”, bâigui el, justificându-se. De fapt, buzele cam groase îngreunau țuguierea lor și îl împiedicau să fluiere artistic.
Membrii comisiei votară unanim (din întâmplare, academicianul năuc Bob Năutlinte, care reprezintă Gazpromul, a lipsit de la ședință) pentru singurul candidat rămas în concurs. Așa se pomeni Macovei Balercă pe coasta Olympului autohton. O nouă eră în dezvoltarea Academiei de Năuci și a întregii statalități stă să înceapă. Mai rămâne doar un prag de trecut: votul adunării generale a membrilor Academiei de Năuci.
Acum stau și mă gândesc: dar dacă ceilalți membri ai Academiei de Năuci nu se vor ridica la înălțimea estetică și civică cerută de situație, dacă îl vor pica pe Macovei Balercă, nu va rata republicuța noastră șansa de a deveni membră a Consiliului de Securitate al ONU, nu se vor stinge zorile viitorului luminos al statalității?
Al vostru privilegius, tetraedrit, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















