Stiri

TOŢI ŞOFERII trebuie să se supună acestei noi legi. Decizia este aplicabilă IMEDIAT în toată Europa

Social 12.02.2015 07:06 Vizualizări4843
TOŢI ŞOFERII trebuie să se supună acestei noi legi. Decizia este aplicabilă IMEDIAT în toată Europa

Şoferii care vor încălca Codul rutier în timp ce se află în alt stat membru UE nu vor mai putea scăpa de amendă, după ce Parlamentul European a adoptat, miercuri, o Directivă privind facilitarea schimbului transfrontalier de date privind încălcarea normelor de circulaţie.

Parlamentul European a adoptat, miercuri, propunerea de Directivă de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, prin care se actualizează regulile referitoare la schimbul transfrontalier de date privind infracţiunile rutiere. În urma adoptării acestei Directive, şoferii care vor încălca Codul rutier în timp ce se află în alt stat membru UE nu vor mai putea scăpa de amendă, se arată într-un comunicat al PE, scrie gandul.info.

Regulile se vor aplica şi în Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, în următorii doi ani.

„Pentru a atinge obiectivul UE de a diminua cu până la jumătate decesele pe şosele, avem nevoie de instrumente mai eficiente de siguranţă rutieră, cum ar fi această directivă care combate impunitatea. Desigur că cetăţenii nu vor fi încântaţi să primească o notificare privind o infracţiune rutieră, dar trebuie să aprecieze că toată lumea va fi tratată egal în UE, indiferent unde este înregistrată maşina", a declarat raportorul spaniol Inés Ayala Sender (S&D).

„Directiva s-a dovedit deja un pas foarte eficient înainte pentru a combate impunitatea pe şoselele din UE. Şoferii străini vor fi mai atenţi acum, ştiind că pot primi notificări privind orice infracţiune rutieră pe care o comit în străinătate", a adăugat ea.

Modificările aprobate de Parlamentul European asigură o nouă bază legală (siguranţa rutieră) pentru regulile privind schimbul de date, conform deciziei Curţii Europene de Justiţie din 6 mai 2014, care a stabilit că anterioara bază legală (cooperarea poliţiei) nu era corectă.

Directiva anterioară nu se aplica în Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, dar schimbarea bazei legale le obligă să transpună noua directivă în legislaţiile lor naţionale în termen de doi ani de la intrarea ei în vigoare.

Regulile privind schimbul transfrontalier de date guvernează modul în are statele membre UE schimbă între ele informaţii din registrele auto naţionale pentru a găsi şoferii pasibili de amenzi pentru mai multe infracţiuni transfrontaliere: depăşirea vitezei, lipsa centurii de siguranţă, trecerea pe roşu, condusul sub influenţa alcoolului, condusul sub influenţa drogurilor, motociclişti care nu poartă cască de protecţie, folosirea unei benzi interzise şi utilizarea ilegală la volan a telefonului mobil sau a oricărui alt aparat de comunicare.

Acordul are nevoie de aprobarea formală a Consiliului de Miniştri. Regulile prezente rămân în vigoare până la 6 mai 2015, pentru a permite modificarea bazei legale înainte ca noua directivă să intre în vigoare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4663 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 17.09.2026 17.09.2026 13:34 328 Horoscopul zilei 17.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri