A lăsat bătrânii din Italia pentru puii din R. Moldova: Povestea Mariei Caraman de la Condrătești
2226
Foto: PNUD Moldova
Maria Caraman din satul Condrătești din raionul Ungheni crește pui de găină încă din copilărie, o ocupație pe care a moștenit-o de la părinții și buneii săi. În anul 2021, Maria, în vârstă de 50 de ani, a pus pe roate o activitate antreprenorială care să aducă venit familiei sale.
Femeia a lucrat ca îngrijitoare pentru vârstnici în Italia aproape un an, însă dorul de cei cinci copii și doi nepoți au întors-o acasă. Aici s-a gândit să-și dezvolte propria afacere, investind banii agonisiți peste hotare.
![]()
„Când am inițiat activitatea, am investit mulți bani în incubatoare vechi, de mână a doua, care nu înregistrau o productivitate mare, iar cheltuielile erau prea mari și venitul prea mic. La un moment dat, mă gândeam să las totul baltă și să mă reîntorc în Italia”, a declarat Maria pentru PNUD Moldova.
Femeia a decis să participe la instruirile despre inițierea micilor afaceri organizate de Asociația Obștească (AO) de Educație Civică „Viitorul începe azi”, cu sprijinul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. În cadrul acestor instruiri, doamna Maria și-a încropit un plan de afaceri, pe care l-a înscris la un concurs de granturi anunțat de UE și PNUD și a câștigat.
Datorită grantului, Maria a reușit să achiziționeze un incubator mare și performant, cu o capacitate de 300 de ouă, care o ajută să obțină o productivitate mai mare și să facă economii la consumul energiei electrice. Dacă cu incubatoarele vechi reușea să scoată 350 - 400 de pui, acum cu incubatorul nou această cifră ajunge la 700.
„Sunt foarte mulțumită de acest incubator. Față de celelalte incubatoare, acesta e mult mai econom. Acum, plătesc mai puțin pentru consumul de energie electrică. Înainte, când lucram cu trei incubatoare mici, plăteam pentru energia electrică în jur de 500 de lei. Acum, am un incubator mai mare, achit pe lună în jur la 300 de lei pentru lumină. Grație lui, am mai mulți pui”, calculează antreprenoarea.
Banii obținuți prin mini-grant au mai fost investiți într-o mașină electrică de mărunțit și un tocător de furaje.
Potrivit PNUD Moldova, puii sunt crescuți în condiții ecologice și hrăniți cu grăunțe, grâu, orz și soia, fără alte suplimente alimentare. Acum, femeia are peste 700 de pui sănătoși, pe care îi comercializează în satele din raionul Ungheni. Fiul Chiril și nepoțelul Matei o ajută să facă față grijilor cotidiene.
„Puii mei au toată libertatea și cresc în condiții bio într-un câmp deschis. Acesta este secretul unei afaceri ecologice; păsările au nevoie de apă, hrană și lumină din natură pentru a crește sănătoși. Am vândut toți puii pe care i-am crescut, iar din banii câștigați am început să-mi construiesc o încăpere unde voi crește pui pe timp de iarnă”, dezvăluie Maria planurile sale.
Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” susține dezvoltarea social-economică în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
500
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
515
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
664
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
655
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
528
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
691
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
637
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
637
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
544
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
658
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
488
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
506
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
651
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
638
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
518
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
681
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
628
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
628
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
536
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
649
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
510
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
501
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
569
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
708
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
614
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
555
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
618
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
973
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
586
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
619
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
968
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
782
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
647
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
612
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
923
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














