00:29:54 20.12.2025
Stiri

A fost EXECUTAT! Anunţul care declanşează CODUL ROŞU de război în întrega lume. Reacţia de urgenţă a SUA

Știri 05.01.2016 13:13 Vizualizări4915
A fost EXECUTAT! Anunţul care declanşează CODUL ROŞU de război în întrega lume. Reacţia de urgenţă a SUA

Arabia Saudită a decis duminică să-şi întrerupă relaţiile diplomatice cu Iranul, în urma atacării Ambasadei saudite din Teheran de către manifestanţi care protestau faţă de execuţia, cu o zi înainte, a lui Nimr Baqr al-Nimr, un demnitar şiit foarte critic faţă de regimul saudit, relatează Reuters online. Adjunctul ministrului iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a estimat, într-o intervenţie pe postul naţional iranian de televiziune, că această ruptură constituie o tentativă de acoperire, din partea Arabiei Saudite, a „erorii majore a execuţiei şeicului al-Nimr”, transmite gandul.info.

Într-o conferinţă de presă, ministrul saudit de Externe Adel bin Ahmed al-Jubeir a precizat că ţara sa a cerut personalului misiunii diplomatice iraniene şi administraţiilor care-i sunt ataşate în Arabia Saudită să părăsească teritoriul regatului în termen de 48 de ore.

Arabia Saudită este hotărâtă să nu lase Iranul să-i slăbească securitatea naţională, a subliniat ministrul saudit.

Manifestanţi iranieni au invadat Ambasada saudită din Teheran în noaptea de sâmbătă spre duminică, după execuţia în regatul wahhabit a 47 de condamnaţi, între care şi un demnitar şiit.

Manifestanţi s-au adunat în faţa porţilor ambsadei în semn de protest faţă de execuţia şeicului Nimr Baqr al-Nimr, un virulent critic al regimului saudit. Ei au reuşit să pătrundă în incintă şi au început să o incendieze, după care au fost alungaţi de poliţie, potrivit agenţiei iraniene de presă Isna.

Într-o imagine difuzată pe reţele de socializare apare o sală devastată şi cu mobilierul rupt, sub portretul regelui Salman al Arabiei Saudite.

La scurt după aceea, Ministerul iranian de Externe a emis un comunicat în care îndemna la calm şi le cerea manifestanţilor să respecte locurile diplomatice, potrivit site-ului Entekhab.

Liderul suprem al Revoluţiei islamice din Iran Ali Khamenei a declarat însă că preconizează o "răzbunare divină" după execuţia şeicului al-Nimr.

Abdel al-Jubeir a apreciat că atacarea misiunii diplomatice saudite este de aceeaşi natură cu cele care au fost comise în trecut împotriva altor reprezentanţe străine în Iran.

Reacţia SUA

Statele Unite, care rămân cel mai fidel aliat din Occident al regimului saudit, au reacţionat pledând pentru o calmare a tensiunilor dintre Riyadh şi Teheran.

"Am luat cunoştinţă de informaţii potrivit cărora regatul Arabiei Saudite a decis să ordone să fie închise misiunile diplomatice iraniene din regat", a declarat un oficial din cadrul administraţiei Obama.

"Noi credem că angajamentul diplomatic şi dialogul rămân esenţiale în soluţionarea divergenţelor şi continuăm să-i îndemnăm pe liderii din regiune să adopte măsuri active pentru calmarea tensiunilor", a adăugat John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 640 Horoscopul zilei 19.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte