01:32:26 01.05.2024
Stiri

VIDEO // „Comando” de ESCROCI într-un centru de apel din Chișinău. Victimele erau îndemnate să investească sute de mii de lei în acțiuni la „bursele de valori internaționale”, dar erau înșelate

Actualitate 18.04.2024 10:39 Vizualizări1265 Autor: Ziarul National
VIDEO // „Comando” de ESCROCI într-un centru de apel din Chișinău. Victimele erau îndemnate să investească sute de mii de lei în acțiuni la „bursele de valori internaționale”, dar erau înșelate


Mai multe persoane au devenit victime ale unei escrocherii de amploare, după cea au fost convinși să investească sute de mii de lei în acțiuni pe așa-zise „burse de valori internaționale”. Escrocii se aflau la Chișinău și coordonau peste 50 de operatori telefonici. Aceștia sunau victimele și le promiteau câștiguri importante.

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că au destructurat această schemă de spălare de bani, realizată printr-un centru de apel din Chișinău.

Potrivit oamenilor legii, cei peste 50 de operatori telefonici ai acestui centru au reușit, timp de câteva luni, să convingă mai mulți clienți să „investească”.

„Apelurile erau efectuate printr-un sistem de telefonie instalat de organizatori, prin care numerele de telefon erau falsificate. În așa mod, erau contactați potențiali clienți din Rusia, Kazahstan și state din Europa, ca să-i convingă să investească. În realitate, cel care administra centrul de apel și complicii săi erau persoanele care gestionau platformele pe care-i invitau pe clienții înșelați să investească. Prin urmare, aceștia-și însușeau banii. Acum, suma investițiilor cifrează sute de mii de lei. Este de menționat faptul că centrul de apel a fost înființat pe numele persoanei interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea”, precizează oamenii legii.

În urma perchezițiilor efectuate la centrul de apel din Chișinău, precum și la domiciliile administratorului acestuia și a superiorului responsabil de sala din care erau efectuate apelurile – doi bărbați cu vârste de 35 și 25 de ani - au fost ridicate șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri de ciornă.

Administratorul centrului de apel este cercetat penal, iar investigațiile continuă pentru a identifica toate persoanele implicate în aceeași schemă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md