21:21:43 29.04.2024
Stiri

Ucraina primește avioane F-16 cu armament de ultimă generație

Actualitate 16.04.2024 09:44 Vizualizări856 Autor: Ziarul National
Ucraina primește avioane F-16 cu armament de ultimă generație Profimedia


Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, și omologul său norvegian, Espen Barth Eide, au confirmat, într-o conferință comună de presă, că armamentul cu rază lungă de acțiune va putea fi utilizat pentru a ataca adânc pe teritoriul țării agresoare, Rusia.

„Aparțin acelor țări din Europa care cred că și Ucraina trebuie să-și consolideze capacitatea de a lovi în spatele liniilor inamice, acesta fiind unul dintre motivele pentru care suntem fericiți să participăm la programul de luptă F-16, în cadrul căruia vom transfera avioane F-16 actualizate și în stare bună de funcționare, alături de danezi și olandezi”, a declarat luni Barth Eide, potrivit Ukrinform, citat de Newsweek.ro.

Barth Eide nu a exclus posibilitatea de a oferi capacități suplimentare forțelor ucrainene pentru a lansa lovituri mai profunde,, subliniind că F-16 este o platformă ce depinde de ce arme vor fi instalate pe aeronavă.

„Ca sistem, cred că va fi o contribuție tangibilă, iar avioanele vor fi cele mai bune modele actualizate, chiar dacă sunt modele vechi”, a declarat ministrul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene, Ilia Ievlaș, pregătirea piloților ucraineni pe avioanele de luptă F-16 este deja la etapa finală.

De asemenea, este sigur că prezența F-16-urilor pe câmpul de luptă va aduce o contribuție semnificativă la capacitățile Ucrainei.

Potrivit surselor media, Norvegia plănuiește să livreze Ucrainei 22 de avioane F-16, ca parte a coaliției de luptă, 12 fiind deja în stare de funcționare.

Norvegia a trimis mai multe avioane de luptă F-16 în Danemarca la începutul lunii ianuarie 2024 pentru a pregăti piloții ucraineni și personalul de sprijin.

Discuțiile sunt în desfășurare și pentru consolidarea apărării aeriene ucrainene, în special cu sisteme NASAMS și Patriot.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md