SOLUȚIA lui Băsescu în cazul declanșării unui RĂZBOI la Nistru în eventualitatea Unirii celor două state românești: „România nu-i Ucraina. Nu-i singură!”
Președintele de onoare al Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, susține că România ar fi în legitimitate, dacă Unirea cu R. Moldova s-ar produce în conformitate cu actul final de la Helsinki, adică prin discuții și negocieri politice.
„România va fi în legitimitate și aliații noștri vor fi alături de noi. Suntem membri NATO. România nu-i Ucraina. Nu suntem singuri”, a declarat astăzi fostul președinte al României, la o întâlnire cu studenții de la Universitatea Liberă Internațională de la Chișinău.
Întrebat dacă are o soluție pentru eventuala declanșare repetată a unui război la Nistru, aidoma celui din anul 1992 cu participarea Federației Ruse, în cazul Unirii celor două state românești, Traian Băsescu a răspuns: „Voi fi sincer: mai bine lași Transnistria acolo și faci Unirea”.
Fostul președinte al României a subliniat că procesul de interconectare a rețelelor de gaze și energie între cele două maluri ale Prutului este „mult întârziat”, iar asigurarea securității energetice a R. Moldova trebuie să devină „o prioritate”, fapt pentru care este nevoie de „voință politică puternică” la Chișinău pentru a elimina dependența de Federația Rusă din acest punct de vedere.
„Niciun stat care nu are asigurată securitatea, nu poate avea prosperitate. Nicăieri în lume”, a adăugat Traian Băsescu.
În altă ordine de idei, Băsescu a afirmat că „susținătorii lui Dodon trebuie bătuți... la vot” și, dacă s-ar întâlni cu președintele R. Moldova, l-ar întreba: „Câți dintre locuitorii R. Moldova au ochii așa (înguști - n.r.), de vrei să-i duci în Uniunea Euroasiatică?”.
Târg al Locurilor de Muncă, la Palatul Republicii: 40 de companii vor propune peste 2 000 de locuri de muncă
Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și Marea Britanie, mai intensă de când Rusia a atacat militar Ucraina: Parteneriat mai strâns în domeniile securității și apărării pentru a ajuta Chișinăul să facă față amenințărilor
ANIVERSARE // 20 de ani de la cel mai mare val de extindere al UE, cu 10 state spre Est: „Să reușim să celebrăm următoarea aniversare împreună, cu R. Moldova în calitate de membră a marii familii europene”