Șefii „Pieței Centrale” din Chișinău au fost DEMIȘI: Codreanu: „Se percepeau taxe și de 600 de mii de lei. Fostele administrații au lăsat datorii de peste 60 de milioane de lei”
Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a anunțat că toți șefii de la Întreprinderea Municipală „Piața Centrală” au fost demiși. Totodată, acesta a precizat că fostele administrații de la „Piața Centrală” au lăsat datorii de peste 60 de milioane de lei, dar în același timp ar fi încasat de la agenții economici taxe neoficiale care se ridicau și la 600 de mii de lei.
„Toată lumea cunoaște despre neregulile de la „Piața Centrală”. Acestea nu sunt de ieri sau de astăzi. De astăzi, toată conducerea va fi eliberată, iar de luni vor fi numite persoane noi”, a declarat Condreanu astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a menționat că în ultima perioadă a discutat cu peste circa 100 de agenți economici de la „Piața Centrală”, care l-au informat, inclusiv prin sesizări oficiale, despre colectarea taxelor ilegale de la ei.
„Mi s-a spus că au fost cerute taxe de 7 500 de euro sau chiar 600 de mii de lei. Am adunat toate aceste sesizări, pe care le-am trimis la Procuratura Anticorupție. În același timp, fostele administrații au lăsat datorii de peste 60 de milioane de lei. Acești bani trebuie plătiți din bugetul Primăriei”, a adăugat acesta.
Edilul a precizat că este nevoie și de implicarea Ministerului Afacerilor Interne pentru a elucida cazurile de intimidare, corupție și presiune asupra agenților economici, care sunt impuși să plătească ilicit sume mari de bani pentru prelungirea autorizațiilor sau alte servicii.
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S. a dotat gimnaziul din Obreja Veche cu un laborator digital PERFORMANT, în cadrul Programului „Granturi pentru dezvoltare europeană a satelor”: „Instituția noastră putea doar să viseze la așa ceva”
Viceprim-ministra Gherasimov speră ca R. Moldova să deschidă primele capitole de negocieri cu UE la începutul anului 2025: „Situația din regiune ne determină să accelerăm procesele, pentru a fi pregătiți cât mai curând să aderăm la UE”
AUDIERI // Noțiunea de FEMICID, în legislația R. Moldova: „Violența pe bază de gen rămâne o tragedie națională”