00:27:43 14.05.2024
Stiri

VIDEO // Maria Zaharova, „în totalitate de acord cu Maia Sandu”, pentru PRIMA dată: „Vor fi INTERZISE și alte partide de opoziție din R. Moldova, nu se vor opri doar la Partidul Șor”

Actualitate 22.06.2023 11:53 Vizualizări2231 Autor: Ziarul National
VIDEO // Maria Zaharova, „în totalitate de acord cu Maia Sandu”, pentru PRIMA dată: „Vor fi INTERZISE și alte partide de opoziție din R. Moldova, nu se vor opri doar la Partidul Șor”


Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, susține că decizia Curții Constituționale din R. Moldova (CC) de interzicere a Partidului „Șor” a fost una așteptată, așa cum a declarat și președinta R. Moldova, Maia Sandu. Totuși, Zaharova a sucit declarația șefei statului, pe care o acuză de „suprimarea democrației” în R. Moldova.

Întrebată cum comentează declarația Maiei Sandu cu privire la interzicerea Partidului „Șor”, Zaharova a menționat că este „total de acord” cu președinta R. Moldova.

„Eu sunt total de acord cu Maia Sandu… Este acel caz rar când sunt de acord cu ce spune Maia Sandu - interzicerea Partidului „Șor” a fost previzibilă. Și asta pentru că de la Maia Sandu deja poți să te aștepți la orice. Dacă e să ne referim la fondul problemei, noi urmărim cu atenție ce se întâmplă vizavi de acest subiect. Bineînțeles că ar fi fost problemă internă a R. Moldova, dacă conducerea R. Moldova nu ar lega tot de Rusia. Este vorba de un partid de opoziție, care e reprezentat în Parlament. Cetățenii au trimis acest partid în Parlament”, a declarat ieri Zaharova, în cadrul unei conferințe tradiționale cu presa din Rusia.

Potrivit ei, verdictul Curții Constituționale a R. Moldova, care a interzis un partid finanțat ilegal cu bani din Federația Rusă, ar fi provocat un val de „reacții negative” în R. Moldova și „divizarea societății”.

„Societatea a fost și mai mult divizată. Această decizie reprezintă încă o dovadă a suprimării democrației. E vorba de încălcarea flagrantă a drepturilor. Puterea își reglează conturile cu opoziția și demonstrează o lipsă de respect față de propriii cetățeni. Declarațiile guvernării de la Chișinău, potrivit cărora interzicerea acestui partid este o victorie a democrației, au fost primite de moldoveni drept o farsă cinică”, a mai spus Zaharova.

CITIȚI și Parlamentul a permis ridicarea imunității deputatei Tauber: Peste 195,5 milioane de lei pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șor”, inclusiv peste 86,8 milioane de lei pentru PROTESTE. Cum erau aduși banii din Rusia în R. Moldova

Sursa citată consideră că și alte partide de opoziție vor fi interzise.

„Politologii moldoveni spun că decizia poartă un caracter politic și că va fi folosită și la adresa altor partide de opoziție. Aceste temeri sunt îndreptățite. Așa și se va întâmpla, ei nu se vor opri la Partidul „Șor”. Experții mai spun că interzicerea Partidului „Șor” s-a făcut cu acceptul Occidentului colectiv, care e în spatele Maiei Sandu. Occidentul, cu mâinile Chișinăului, încearcă să transforme R. Moldova într-o următoare Ucraină. Tehnologiile sunt aceleași: rusofobia, suprimarea limbii ruse, schimbarea istoriei, promovarea în societate a dispoziției revanșiste, intensificarea colaborării cu NATO, militarizarea țării, privarea elitelor de punctul lor de vedere și distrugerea statalității”, a mai spus reprezentanta MID-ului.

Amintim că președinta Maia Sandu a declarat că decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțional Partidul „Șor” a fost „așteptată de societate”, deoarece „moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul”.

„Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Cetățenii R. Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți. R. Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”, a subliniat Maia Sandu, după verdictul dat pe 19 iunie de CC.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md