Întrebarea MISTERIOASĂ a lui Sturza. Îi vizează pe judecătorii Curții Constituționale
Fostul candidat la funcția de prim-ministru, Ion Sturza, se întreabă, într-o postare pe facebook, cine dintre membrii Curții Constituționale a fost adus și dus la București cu un avion privat în ziua în care instituția a examinat sesizarea celor 14 transfugi din fracțiunea comuniștilor, care au contestat la Curte decretul președintelui privind desemnarea lui Sturza în calitate de candidat la funcția de premier.
Sturza precizează că a auzit un asemenea zvon, dar nu știe dacă e o speculație sau nu.
„Eu unul prefer să zbor cu econom…la Tarom”, a mai scris Sturza, fără a oferi mai multe detalii.
Mesajul misterios a fost plasat în contextul unui citat dintr-o declarație a președintelui Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola, care se declară surprins de rapiditatea cu care Curtea Constituțională a examinat sesizarea foștilor comuniști.
„Trebuie să spun că uneori, este şocant cât de rapid o Curte Constituţională funcţionează şi răspunde la întrebări. Consider că este important ca ceea ce se întâmplă în viaţa politică a acestei ţări să fie în conformitate atât cu prevederile constituţionale, cât şi cu aşteptările cetăţenilor, în conformitate cu sentimentul de legitimitate pe care oamenii trebuie să îl aibă faţă de instituţiile politice. Dacă priveşti conţinutul acestei decizii, acesta nu este surprinzător. Ceea ce surprinde un pic este rapiditatea cu care se pot lua asemenea decizii, deoarece vorbim despre probleme esenţiale şi, atunci, care este sentimentul de legitimitate şi responsabilitate din partea populaţiei? Dacă e să ne uităm în ansamblu la conţinutul acestei hotărâri, consider că apare o întrebare: Care este, în realitate, starea de spirit a oamenilor din această ţară, unde este, în realitate, chestiunea legitimităţii. Şi doar în baza acestor factori, poţi să îţi formezi o opinie”, afirmă Pirkka Tapiola.
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S. a dotat gimnaziul din Obreja Veche cu un laborator digital PERFORMANT, în cadrul Programului „Granturi pentru dezvoltare europeană a satelor”: „Instituția noastră putea doar să viseze la așa ceva”
Depozitele de gaze subterane din Ucraina, unde se află şi stocuri europene, inclusiv ale R. Moldova, ATACATE de ruşi. Kievul cere protejarea instalaţiilor
Viceprim-ministra Gherasimov speră ca R. Moldova să deschidă primele capitole de negocieri cu UE la începutul anului 2025: „Situația din regiune ne determină să accelerăm procesele, pentru a fi pregătiți cât mai curând să aderăm la UE”