Statistică // Câte persoane infectate cu HIV/SIDA sunt în R. Moldova
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în R. Moldova sunt peste zece mii de persoane, dintre care aproape 300 de copii, infectate cu HIV/SIDA, iar anual, 300 de persoane decedează din cauza acestei maladii. Datele au fost prezentate în preajma Zilei Mondiale de comemorare a persoanelor decedate din cauza SIDA.
58% dintre cei infectaţi cu această maladie sunt bărbaţi, iar 42 la sută – femei. Îngrijorător este faptul că aproximativ 40% dintre persoanele afectate de această maladie au fost diagnosticate tardiv. În plus, datele estimative vorbesc despre aproximativ 18000 de persoane care ar trăi cu HIV și doar jumătate din ei își cunosc statutul.
Începând de ieri, 13 mai, şi până pe 13 iunie, în R. Moldova vor avea loc diverse ședințe de informare pentru tineri, mese rotunde și activități sociale în care li se va explica cetăţenilor modalitatea de prevenire a acestui virus.
Potrivit viceministrul Sănătății, Aliona Serbulenco, pe lângă toate serviciile de tratament, îngrijiri şi suport, deja de o săptămână, testele rapide HIV sunt disponibile în farmaciile din țară.
„În ultimii ani, în R. Moldova am creat toate condițiile pentru o testare sigură, voluntară, confidențială și gratuită a bolnavilor infectați cu HIV. Aceștia pot solicita consiliere anonimă pre și post testare. Cunoașterea statutului HIV și inițierea tratamentului asigură o viață absolut normală pentru persoanele infectate, membrii familiei și chiar pentru viitorii copii”, a declarat viceministrul Sănătăţii, Aliona Serbulenco.
Pe moment, 62 de cabinete consultative oferă servicii de consiliere şi testare voluntară a populaţiei. De asemenea, patru Centre sociale au fost deschise recent în Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol. Acestea oferă asistență și protecție persoanelor afectate de HIV/SIDA.
Experții atenționează că infecţia HIV afectează persoanele tinere, de vârstă reproductivă, apte de muncă, menţinându-se la un nivel înalt transmiterea heterosexuală, cu extinderea în toate teritoriile.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut