Premieră MONDIALĂ: Țara în care VIRUSUL HIV nu se mai transmite de la mamă la copil
Virusul HIV nu va mai fi un pericol pentru bebelușii din Cuba, asta după ce Cuba a devenit prima țară unde transmiterea HIV și sifilis de la mamă la copil nu mai este posibilă, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății.
Cuba a reușit o premieră mondială, devenind prima țară care va opri transmiterea virusului HIV de la mamă către copil, iar asta cu o eficiență de 100%.
„Aceasta este una dintre cele mai mari realizări în ceea ce privește sănătatea publică. Este o victorie imensă în lupta contra HIV şi a bolilor cu transmitere sexuală, precum şi un pas important spre a avea o generaţie care nu suferă de SIDA. Asta ne arată că este posibil să punem punct epidemiei de SIDA”, a precizat Margaret Chan, director Organizația Mondială a Sănătății (OSM).
Modul prin care Cuba a reușit actuala performanţă este includerea în sistemul de sănătate publică a unor programe de testare şi tratament special pentru viitorii părinţi.
În 2013, doar doi copii s-au născut cu HIV în Cuba, și numai cinci s-au născut cu sifilis congenital, scrie The Guardian.
INTERVIU // Recean, despre cei care vor să DESTABILIZEZE R. Moldova: „Nu e vorba de partide politice, ci parte a unei grupări criminale organizate pe care mizează Rusia pentru a destabiliza R. Moldova și a ne opri din drumul nostru european”
Cea mai „dificilă reformă”, dar și cea mai „importantă” în parcursul european al R. Moldova este cea a justiției. Dorin Recean: „Întâmpinăm rezistență, dar nu vom ceda și vom merge până la capăt”
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei,mesaj de Ziua Europei: „Să nu uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă R. Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe Române”