00:55:43 01.05.2024
Stiri

Câte persoane anchetate poartă astăzi BRĂȚĂRI electronice, fiind monitorizate de la distanță să nu părăsească locuința

Social 30.10.2017 11:40 Vizualizări1152 Autor: Ziarul National
Câte persoane anchetate poartă astăzi BRĂȚĂRI electronice, fiind monitorizate de la distanță să nu părăsească locuința
Poză simbol


În prezent, în R. Moldova 15 persoane anchetate, care au restricții de a părăsi un anumit teritoriu, de a se apropia de locuința victimei sau de a vizita locuri de agrement, poartă brățări electronice la mână sau la picior, fiind monitorizate de la distanță prin sisteme GPS/GPRS.

Autoritățile din domeniu sunt determinate să extindă această practică la scară largă, afirmând că, astfel, vor fi reduse substanțial costurile suportate de stat pentru persoanele aflate în detenție preventivă.

Costul pentru monitorizarea electronică a unei persoane este de aproximativ 7 lei pe zi, iar pentru un an - 2 555 de lei.

„Arestul nu trebuie să fie unicul instrument. Introducerea monitorizării electronice ne-ar permite să reducem aproape de 10 ori costul pe zi, pentru o persoană față de care se aplică o măsură preventivă. Ea poate oferi aproape aceleași asigurări organelor de investigație, de urmărire penală, că o persoană nu se va eschiva de la răspunderea penală, pentru că poate fi urmărită, poate fi localizată, poate fi adusă forțat, dacă va fi cazul. În același timp, nu transformă persoana într-un criminal, într-un infractor, pentru că nu îl plasează în mediul unde el trebuie să reziste, să lupte sau față de care trebuie să se apere”, susține ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

CITIȚI și DETALII despre motivele care au stat la baza REȚINERII șefului INP: Echipamente pentru deținuți la prețuri de zece ori mai mari, cumpărate de la prieteni

Datorită acestui sistem, persoanele neprivate de libertate pot continua studiile, lucra, interacționa cu alți oameni, fiind evitate efectele negative ale penitenciarului, izolarea de societate și previne numărul condamnărilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru condițiile nesatisfăcătoare de detenție.

În prezent, birourile de probațiune din R. Moldova supraveghează 11 058 de persoane, în marea majoritate a cazurilor fiind vorba de apelurile la telefonul fix sau cel mobil.

Anterior, avocații din R. Moldova au decis să intre în grevă generală, unul dintre motive fiind aplicarea excesivă a arestului preventiv de către judecători, la solicitarea procurorilor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md