20:25:31 29.04.2024
Stiri

Bașcana Guțul aduce „MIR”-ul rus în Găgăuzia? „Gruparea criminală Șor nu a livrat decât promisiuni deșarte și titluri de știri”

Actualitate 10.04.2024 14:17 Vizualizări4818 Autor: Ziarul National
Bașcana Guțul aduce „MIR”-ul rus în Găgăuzia? „Gruparea criminală Șor nu a livrat decât promisiuni deșarte și titluri de știri”


Promisiunea bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, privind aducerea unei bănci rusești în regiunea găgăuză care să opereze cardurile „MIR”, ar fi „înșelăciune”, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă.

„Tot felul de promisiuni deșarte și false, aceste înșelăciuni care sunt tirajate prin intermediul acestor oportunități foto/ video, realizate în așa-zisele deplasări, nu sunt nimic altceva decât intenții de a crea oportunități mediatice. Pentru că oamenii din R. Moldova, inclusiv de la Vulcănești, Ceadâr-Lunga sau Comrat au văzut că persoanele respective nu au capacitatea să onoreze aceste promisiuni, deci sunt parte a acestei lungi liste de înșelăciuni livrate prin intermediul acestor apariții”, a comentat Daniel Vodă astăzi, după ședința Guvernului.

Potrivit aceleiași surse, în acest caz este vorba despre politicienii „absolut iresponsabili”, care urmăresc să dezbine cetățenii R. Moldova pe criterii regionale.

„Gruparea criminală Șor nu a livrat decât promisiuni deșarte și titluri de știri. Oamenii știu asta”, a spus Daniel Vodă, adăugând că este vorba despre „lipsă de respect față de cetățeni și față de statul de drept”.

CITIȚI și Bașcana Găgăuziei, interviu la Moscova: „Din partea majorității cetățenilor R. Moldova, pot să spun că oamenii nu vor integrarea în UE”

Amintim că Evghenia Guțul, care se află într-o nouă vizită la Moscova, a anunțat ieri că a semnat un acord cu „Promsveazbank”, o bancă implicată în spălări de bani, care ar urma să opereze carduri „MIR” pentru locuitorii din autonomie. Aceste carduri sunt indisponibile în alte state ale lumii, după ce Rusia a fost deconectată de la sistemul Swift, la scurt timp după ce a atacat militar Ucraina.

„Este un moment foarte important pentru noi. Rusia a salvat din nou poporul nostru şi şi-a confirmat statutul de prieten şi apărător al găgăuzilor”, a declarat bașcana.

După o vizită anterioară la Moscova, Guțul promitea pensii și salarii plătite găgăuzilor de către Federația Rusă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md