Stiri

Zelenski a vizitat la Odesa catedrala avariată într-un bombardament rusesc

Actualitate 28.07.2023 07:31 Vizualizări1071
Zelenski a vizitat la Odesa catedrala avariată într-un bombardament rusesc

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat joi în cursul unei deplasări la Odesa, mare port la Marea Neagră vizat în mai multe rânduri de Rusia, Catedrala Schimbarea la Faţă, avariată într-un recent bombardament rusesc, notează AFP și Agerpres.

,,Volodimir Zelenski a inspectat distrugerile din Catedrala Schimbarea la Faţă cauzate de recentele bombardamente masive ruseşti asupra infrastructurii civile şi a centrului istoric al Odesei", a informat preşedinţia ucraineană într-un comunicat.

,,Şeful statului a fost informat despre amploarea distrugerilor în biserică şi despre starea ei actuală", precum şi despre posibilităţile de reconstrucţie, a adăugat sursa.

Cea mai mare catedrală ortodoxă din Odesa, al cărei centru istoric a fost inclus la începutul acestui an de UNESCO în Patrimoniul Mondial UNESCO, clădirea a fost avariată duminică în timpul unui val de bombardamente ale forţelor ruseşti.

Potrivit preşedinţiei, ,,altarul a fost complet distrus, iar structura de susţinere a clădirii a fost deteriorată".

Catedrala Schimbarea la Faţă a fost fondată în 1795, demolată de sovietici în 1936 şi reconstruită în anii 2000. În 2010, ea a fost sfinţită de Patriarhul Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Catedrala ţine de Biserica Ortodoxă Ucraineană dependentă de Patriarhia Moscovei, o ramură care a întrerupt legăturile cu Rusia după invazia din 2022.

Kremlinul a negat că a vizat acest edificiu, susţinând că distrugerile au fost provocate de rachete antiaeriene ucrainene, trase pentru a intercepta rachetele ruseşti care cădeau asupra oraşului.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 25.08.2026 25.08.2026 13:34 344 Horoscopul zilei 25.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 25.08.2026 25.08.2026 13:34 338 Horoscopul zilei 25.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.25 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri