Zeci de moldoveni, cu arma în mână în Siria şi Ucraina: Se înrolează pentru salarii de mii de euro pe lună
4346
Veterans Today Zeci de cetăţeni din Republica Moldova luptă în estul Ucrainei şi în Siria ca mercenari, potrivit unor informaţii prezentate în cadrul Comisiei parlamentare pentru securitate de la Chişinău. Audierile au avut loc, ieri, în contextul mai multor scandaluri din ultimul timp legate de spionaj şi reţinerea unor persoane acuzate că ar fi fost racolate să lupte ca mercenari.
Comisia pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova a audiat mai multe rapoarte privind instrumentarea cazurilor de trădare, uzurpare a puterii de stat şi mercenariat. Au fost audiaţi reprezentanţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Ministerului Afacerilor Interne, transmite radiochisinau.md.
În prezent, zeci de persoane sunt racolate să lupte ca mercenari în estul Ucrainei şi în Siria, a declarat viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin.
„În baza dosarelor care se instrumentează de Procuratura Generală sunt identificate mai multe persoane care în prezent nu se află în Republica Moldova. Odată cu localizarea acestor persoane, ele vor fi predate Procuraturii Generale pentru efectuarea urmăririi penale, dar avem şi cazuri de condamnare. Peroanele care sunt identificate de noi şi de SIS se află în zonele de est ale Ucrainei şi în Siria”, a spus Oleg Babin.
Directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate Alexandru Balan a menţionat că salariul unui mercenar din Republica Moldova variază între o mie şi trei mii de euro pe lună. Unii sunt motivaţi financiar, iar alţii ideologic – pentru că sprijină separatismul. În ultimul an, instituţiile de drept au reţinut mai multe persoane acuzate că ar fi fost racolate ca mercenari în regiunea de est a Ucrainei.
În prezent, sunt documentate aproximativ 100 de cazuri de trădare de patrie, uzurpare a puterii de stat şi mercenariat. Aproximativ 70 de cazuri ţin de mercenariat, a precizat după audieri preşedintele comisiei, Roman Boţan.
„Sunt de obicei cetăţeni care lucrează peste hotare, de obicei în Rusia şi provin din familii defavorizate. Motivaţia financiară este cea care îi determină pe majoritatea să facă acest pas, prea puţini din motivaţie ideologică. Racolarea se petrece în mod diferit – cineva se duce în mod direct, cineva este întrebat dacă vrea să meargă în această direcţie să facă bani”, a spus Roman Boţan.
La comisie a fost discutat şi subiectul aflării la Chişinău a fostului lider separatist de la Tiraspol Evgheni Şevciuk, care este cercetat penal în stânga Nistrului pentru delapidări. Autorităţile au refuzat să dea detalii, spunând că ar fi vorba de informaţii clasificate.
În Republica Moldova au existat mai multe scandaluri legate de spionaj, inclusiv privind expulzarea a cinci diplomaţi ruşi şi reţinerea unui fost deputat acuzat că ar fi livrat informaţii secrete unor agenţi ruşi. Presa a scris că unul dintre motivele expulzării celor cinci diplomaţi ruşi a fost şi racolarea cetăţenilor moldoveni pentru a lupta în estul Ucrainei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















