Xi Jinping și Serghei Lavrov discută despre întărirea parteneriatului China-Rusia și influența în Sudul Global
909
Liderul chinez Xi Jinping i-a transmis marţi ministrului rus de externe Serghei Lavrov, prezent la Beijing, că China şi Rusia trebuie să îşi întărească „sprijinul reciproc”, conform presei de stat chineze.
Beijingul şi Moscova trebuie să implementeze „consensul important” stabilit cu preşedintele rus Vladimir Putin şi să îşi întărească sprijinul reciproc în forumurile multilaterale, a declarat Xi Jinping, citat de agenţia oficială Xinhua. De asemenea, cele două naţiuni ar trebui să „unească ţările din Sudul global” şi să impună dezvoltarea ordinii internaţionale într-o direcţie mai echitabilă şi mai rezonabilă, speră liderul chinez.
Declaraţiile au fost făcute în timpul participării lui Serghei Lavrov la o reuniune a miniştrilor de externe ai Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS). OCS include 10 ţări, printre care China, Rusia, Iran, India şi Pakistan, şi urmăreşte să contrabalanseze organizaţiile occidentale, consolidând cooperarea în domenii precum politica, securitatea şi comerţul.
Lavrov a discutat cu Xi Jinping despre pregătirea unei vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în China cu ocazia summitului OCS, în luna septembrie, potrivit Moscovei.
Pe lângă aceasta, Serghei Lavrov s-a întâlnit duminică cu omologul chinez Wang Yi, abordând problema ucraineană şi relaţiile cu Statele Unite, conform Moscovei. China, un aliat diplomatic şi economic important al Rusiei, nu a condamnat niciodată atacul pe care Rusia îl continuă din februarie 2022 în Ucraina şi nici nu a cerut retragerea trupelor ruse. Totuşi, Beijingul pledează frecvent pentru încetarea conflictelor, acuzând totodată susţinătorii Kievului că alimentează conflictul prin înarmarea forţelor ucrainene pentru a respinge trupele ruse.
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















